Delicte

BRAŞOVEAN suspectat că a luat avansuri pentru autoturisme vândute fictiv pe internet

 

Un braşovean este cercetat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare, după ce a fost identificat ca suspect în două cazuri de înşelăciune. Potrivit poliţiştilor băimăreni, braşoveanul a postat pe internet un anunţ de vânzare a unor autoturisme, pentru a primi ilegal avansuri. Astfel, în plasa lui au căzut doi bărbaţi din judeţul Suceava. Unul dintre ei a sesizat Poliţia în cursul lunii iulie, iar celălalt în septembrie.

Victimele au precizat că au citit anunţul online referitor la vânzarea unor autoturisme şi au contactat telefonic bărbatul care le-a postat, el pretinzând că este din Baia Mare şi convingându-i să trimită câte un avans pentru maşinile dorite. După ce au virat în contul indicat 1.100 de lei, respectiv 300 de euro, sucevenii nu au mai reuşit să ia legătura cu vânzătorul, astfel că şi-au dat seama că au fost înşelaţi.

„Cercetările și investigațiile efectuate de polițiștii băimăreni au dus la identificarea unui bărbat din județul Brașov, bănuit de comiterea faptelor. El este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Maramureş.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button