BRAȘOV. Acțiune de patrulare pe Tâmpa
Reprezentanții Agenției Metropolitane Brașov și ai Clubului Amicii Salvamont au realizat o acțiune de patrulare în aria protejată Muntele Tâmpa, având ca scop identificarea noilor limite ale Rezervației. Verificarea a pornit din Vârful Postăvarul spre Șaua Tâmpei. A fost inspectat tot traseul cu linia albastră. Au fost identificate și punctele unde se vor monta panouri de avertizare pentru turiștii care intră în Rezervație. „Membrii patrulei au urmărit evaluarea situației traseului, acesta fiind unul turistic, starea marcajelor, precum și identificarea eventualelor urme de acces în Aria protejată cu mijloace motorizate”, a declarat directorul general al AMB, David Dragoș.
În urma acestei acțiuni, s-a constatat faptul că traseul este practicabil, nefiind arbori căzuți sau alte obstacole, marcajele sunt vizibile și nu s-au identificat urme de mijloace motorizate în perimetrul Ariei.
Agenţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Braşov a organizat această acțiune în calitate de custode al ariilor naturale protejate Muntele Tâmpa şi Stejerişul Mare, în baza Convenţiilor încheiate cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, în aprilie 2011.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.