Remus Borza a anunţat schimbări majore în ALDE BRAŞOV. Ce funcţii ţinteşte în viitorul Guvern?
Actualul coordonator al ALDE Braşov, Remus Borza, totodată nou ales ca deputat, a anunţat azi, în conferinţa de presă, că vor avea loc unele modificări la vârful organizaţiei judeţene, după o analiză riguroasă a activităţii membrilor în campania electorală.
Astfel, din ianuarie 2017, potivit sursei citate, la organizaţiile din judeţ vor avea loc schimbări majore, iar la filialele care nu au obţinut un procent satisfăcător la alegerile parlamentare vor fi numiţi oameni noi, iar în unele situaţii se poate ajunge chiar la desfiinţarea lor.
Borza a mai spus că se va renunţa la sistemul bicefal de conducere a partidului, întrucât „nu s-a dovedit productiv şi a dus la un vid de autoritate în partid” şi se va trece la conducerea unitară.
„Mulțumesc membrilor de partid, activului de bază, dar și tuturor braşovenilor care au votat ALDE. Din păcate suntem o organizație relativ mică, care a dat cât a putut la aceste alegeri. Foarte multe voturi le-am luat de la simpli cetățeni, fără apartanență politică. Acest lucru mă onorează şi mă şi obligă totodată. Sunt câţiva dintre membrii ALDE Braşov care au muncit foarte mult ca să recuperăm handicapul de la alegerile locale din iunie. Am avut o creștere de la 4.000 de voturi în iunie la peste 7.000 de voturi acum. Din păcate, alţii nu s-au implicat sau au ales non-combatul. De aceea vom trece la reorganizare, astfel încât la următoarele alegeri să fim mai puternici, când ne-am propus cel puţin trei deputaţi şi doi senatori ALDE”, a precizat Remus Borza.
Candidata la Senat din partea ALDE Braşov, Laura Bratosin, prim vicepreşedintele organizaţiei municipale a ALDE Braşov, a completat: „Vreau să mulțumesc și eu brașovenilor pentru votul lor şi pentru susţinere. Chiar dacă nu am obţinut mandatul de senator, consider că am câștigat o echipă, am demonstrat că suntem uniţi. Ne-am fi dorit să avem mai multe voturi, dar există o creştere de aproape 50% faţă de alegerile din vară, ceea ce înseamnă foarte mult. Practic, la nivel de partid, ALDE a câştigat”.
Ca parlamentar, avocatul Remus Borza are nişte aspiraţii politice care se bazează şi pe profesionalismul său, dar şi pe alianţa ALDE-PSD care va forma noul Guvern. Aşadar, chiar dacă recunoaşte că este nou intrat în politică (de nici trei luni), consideră că are suficiente abilităţi de a coordona un minister.
„Fiind un partid liberal, evident că ALDE îşi doreşte portofolii pe economie, finanţe, energie, transporturi, agricultură sau învăţământ, raportat la procentul obţinut. Avem oameni foarte buni, avem miniştri care au performat de-a lungul timpului, ceea ce ne recomandă să avem astfel de pretenţii. Personal, sunt un om care a dovedit că poate să genereze perfomanţă, încredere şi plus valoare. Am demonstrat competenţe profesionale. Cred că sunt pregătit şi am dovedit lucrul acesta, în primul rând prin restructurarea celui mai mare producător de energie din România, precum Hidrolelectrica”, a argumentat Remus Borza.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.