Delicte

Consilier parlamentar condamnat la închisoare cu suspendare

 

Vasile Zosim, consilier parlamentar în cadrul Senatului, a fost condamnat astăzi la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență în formă continuată, de magistrații Tribunalului Gorj. Decizia poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
El a solicitat să fie judecat prin procedura simplificată, recunoscându-și vinovăția.
Instanța a dispus confiscarea de la inculpat a 43.500 de lei. Consilierul parlamentar a fost arestat preventiv pe 11 mai, apoi s-a dispus cercetarea lui sub control judiciar.
Zosim este acuzat că ar fi primit parfumuri, băuturi alcoolice şi bani de la afaceristul Ion Rădulescu, din Târgu-Jiu, pentru a-l ajuta la încheierea unor contracte.
În luna mai, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Michaela Teodorescu, informa următoarele:
„Procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală, în care un funcţionar public de execuţie, respectiv consilier parlamentar în cadrul Senatului României, în perioada 2013-2014, ar fi pretins şi primit bunuri în valoare de 1.500 de lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra conducerii unei societăţi comerciale din Bucureşti, pentru achiziţionarea la preţuri preferenţiale a unor transformatoare scoase din uz şi, de asemenea, a pretins suma de 42.000 de lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui director comercial de la o societate din Ploieşti, pentru încheierea unor contracte, având ca obiect achiziţionarea unor deşeuri industriale feroase şi neferoase”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button