În ce stadiu se află autostrada Comarnic – Braşov?
![În ce stadiu se află autostrada Comarnic - Braşov? 1 autostrada-comarnic-brasov.jpg](https://i0.wp.com/mytex.ro/wp-content/uploads/2015/07/images_aimytexarticles_images_autostrada-comarnic-brasov.jpg?resize=780%2C470&ssl=1)
Sorin Buşe, ministrul Transporturilor, a vorbit într-un interviu despre autostrada Comarnic – Braşov şi despre etapa în care se află aceasta.
„CNAIR a inițiat demersurile necesare lansării procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lotului 1 Comarnic – Predeal, lotului 2 Predeal – Cristian și drum de legătură. Pentru lotul 1 Comarnic – Predeal, Comisia de evaluare a anulat procedura de licitație deschisă organizată pentru atribuirea contractului. Acesta este de câțiva kilometri, dar pentru loturile 2, 3 și 4, care reprezintă marea porțiune, noi sperăm să semnăm contractul săptămâna aceasta”, a susţinut, pentru Agerpres, ministrul Transporturilor.
Întrebat când vor putea începe lucrările la această autostradă, Sorin Buşe a declarat: „Asta nu aș putea să vă spun până când nu se semnează contractul. (…) Dar vreau să vă spun că s-a insistat foarte mult și pe asta ca să o deblocăm, iar eu zic că am deblocat-o și că de săptămâna viitoare avansăm și cu acest proiect”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)