Nouă bărbaţi au fost transportaţi la spital după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon la o fermă
Nouă bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 57 de ani au fost transportaţi la spital, azi-noapte, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, în incinta unei ferme din localitatea Coteşti, judeţul Vrancea. Incidentul s-a produs de la o sobă care încălzea o încăpere în care se odihneau muncitorii.
„În cel mai scurt timp, la locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială de transport persoane şi victime multiple, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cât şi două ambulanţe SAJ. La sosirea echipajelor, cele nouă victime erau conştiente, prezentau semne de intoxicaţie cu monoxid de carbon, le-a fost acordat primul ajutor medical şi au fost transportate de urgenţă la spitalul din Focşani”, a declarat pentru mediafax.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Paul Bîndar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.