Sport

[ViDEO] BRAȘOV. Cornel Țălnar: „După nume, după istorie, după brand, FC Brașov este favorită în meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe”

Apel către fani: „Să vină în număr cât mai mare”

 

Antrenorul „stegarilor”, Cornel Țălnar, a vorbit astăzi, într-o conferință de presă, despre partida cu Sepsi Sf. Gheorghe, programată mâine, la ora 14.30, pe Stadionul „Tineretului”, în prima etapă a returului Ligii 2.

„Va fi un meci greu, cu o echipă care în ultima perioadă a avut rezultate foarte bune. Din păcate, terenul pe care vom juca va fi un mare dezavantaj pentru noi. Va fi gheață, zăpadă, iar echipa care vrea să construiască, să își impună jocul va fi afectată. Sunt convins însă că băieții vor trage de ei, vor da totul pentru ca la final să fim bucuroși. Încercăm să continuăm evoluțiile bune din tur și toți sunt conștienți că o victorie mâine poate însemna enorm în economia campionatului. Lipsește Șerban (suspendat – n.r.), este o pierdere mare, dar sunt convins că cei care vor intra pe teren vor suplini absența lui. Înaintea partidei din tur spuneam că ne-ar fi mulțumit și un egal. Era culmea să spun altceva. Atunci nici nu cunoșteam jucătorii, nu știam cum îi cheamă, de unde vin și cu cine votează. Logic, acum lucrurile stau altfel. Singurul aspect de care mă tem este calitatea gazonului, pentru că suntem echipa care va încerca să construiască. Apoi, vom încerca să îl blocăm pe Hadnagy, un fotbalist cu experiență, care s-a impus și care chiar dacă are o vârstă, a avut evoluții bune. După nume, după istorie, după brand, FC Brașov este favorită în acest meci. Dar trebuie să demonstrăm acest lucru prin jocul pe care îl vom face. Nu este un meci decisiv. Mai sunt multe meciuri, 17 etape sau mai puține, dacă se mai retrage cineva. Nu dau pronosticuri pentru acest meci. Dacă tabela a rămas blocată la 2-0 să dea Dumnezeu să fie și mâine scorul acesta”, a declarat antrenorul Cornel Țălnar.

În condițiile în care se pare că de la Sf. Gheorghe vor veni mulți fani ai oaspeților, „Papa” a comentat: „Sper să nu fie mai mulți decât ai noștri. Cum să fie pe Stadionul «Tineretului» mai mulți fani ai echipei oaspete? Sunt convins că fanii «stegari», care au dat dovadă de devotament în tur, vor fi prezenți în număr foarte mare și ne vor încuraja”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button