Adevărata FAŢĂ a fotbalului mondial!!!…
41% dintre jucătorii profesionişti de fotbal nu-şi primesc la timp salariile, este concluzia unui studiu prezentat de Fifpro, sindicatul mondial al fotbaliştilor.
Studiul, realizat în colaborare cu Universitatea din Manchester, a avut la bază mărturiile a 14.000 de jucători din 57 de ţări, care evoluează în 87 de campionate din lume.
„Este un drept fundamental al tuturor angajaţilor, acela de a fi plătit în integralitate şi la timp. Este inacceptabil ca acest drept să nu fie respectat în lumea fotbalului”, a relatat Fifpro, care a mai punctat că piaţa de muncă a fotbalului este divizată în trei grupuri.
Din primul face parte elita, respectiv cele mai titrate 5 campionate din Europa (Anglia, Spania, Germania, Franţa şi Italia), care beneficiază de cele mai bune remuneraţii. Apoi este cel al condiţiilor decente (SUA, Australia, zona scandinavă), după care urmează zona „precarităţii”, care cuprinde, în special, Europa de Est, America Latină şi Africa.
Doar 2% dintre fotbaliştii chestionaţi au o remuneraţie anuală de peste 720.000 de dolari, în timp ce peste 45% câştigă mai puţin de 1.000 de dolari pe lună. Salariul mediu net lunar este între 1.000 şi 2.000 de dolari.
Apoi, în studiu s-a arătat că peste 29% dintre respondenţi au avut parte de presiuni pentru a se transfera, la 7% li s-a propus să trucheze un meci. De asemenea, 9% au fost victimele violenţelor, 8% a discriminării şi 16% au avut parte de hărţuiri.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.