Turism

BRAŞOV. Condiţii de cazare improprii şi alimente expirate, descoperite de Protecţia Consumatorilor la unităţi din principalele zone turistice ale judeţului

 

Dat fiind faptul că numărul turiştilor veniţi în judeţul Braşov va creşte în perioada imediat următoare, cu ocazia minivacanţei de 1 Decembrie, comisarii Protecţiei Consumatorilor Braşov au intensificat controalele la unităţile de cazare şi de alimentaţie publică din staţiuni.

„Am început verificarea spaţiilor de cazare şi de alimentaţie publică din principalele zone turistice din judeţul Braşov, pentru prevenirea eventualelor probleme care ar putea apărea în această minivacanţă ocazionată de 1 Decembrie”, a precizat şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu.

Astfel, îndeosebi la Pârâul Rece, dar şi la Bran, Moeciu şi în alte zone turistice din judeţ au fost descoperite nereguli îngrijorătoare, atât în spaţiile de cazare, cât şi în blocul alimentar.

„Au fost descoperite nereguli la cazare, respectiv pensiuni care ofereau condiţii necorespunzătoare – de la balcoane mucegăite, prosoape rupte, pahare şi lenjerii nespălate, până la chestiuni delicate în ceea ce înseamnă blocul alimentar – produse alimentare şi materie primă expirate sau fără elemente de identificare, depozitare în condiţii improprii…”, a detaliat şeful CRPC Braşov. Potrivit acestuia, încă nu s-au încheiat verificările, astfel că nu ne-a putut oferi un cuantum al amenzilor aplicate, dar a precizat că la un spaţiu de alimentaţie publică şi la un bloc alimentar s-a dispus suspendarea activităţii. De asemenea, s-a luat măsura distrugerii alimentelor improprii consumului uman.

Înşelăciune la margine de drum cu „produse naturale” 

În timpul controalelor, comisarii Protecţiei Consumatorilor au dat nas în nas, din nou, şi cu aşa-zişi producători locali – în fapt persoane care cumpără siropuri, dulceţuri şi alte produse din marile magazine, apoi le vând ca produse tradiţionale, sută la sută naturale. „Am descoperit că produsele expuse erau realizate industrial. Erau cumpărate din magazine şi vândute drept produse tradiţionale, sută la sută naturale, după îndepărtarea etichetei. Un exemplu sunt siropurile, care nu aveau nici o legătură cu fructele din care se spunea că ar fi fost făcute”, a precizat Sorin Susanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button