BRAȘOV. Cornel Țălnar: „Ne-am strâns de pe unde am apucat fiecare și suntem singura echipă din România care a câștigat toate meciurile pe teren propriu”
Cornel Țălnar și-a felicitat jucătorii după victoria cu 2-0 reușită în partida cu CS Afumați, din ultima etapă a turului Ligii 2. „Țânțarul” a menționat că rezultatele din prima parte a campionatului au fost mult peste așteptări, în condițiile în care echipa a fost formată „peste noapte”.
„Am terminat turul. Suntem singura echipă din România care a câștigat toate meciurile pe teren propriu. O formație care s-a adunat peste noapte. Ne-am strâns de pe unde am apucat fiecare, iar acești băieți merită toate felicitările. Meciul cu CS Afumați a fost cel mai bun al nostru pe «Tineretului». Am avut un adversar valors cu jucători care știu cu mingea, care pasează bine. Pe lângă cele două goluri, am mai avut 6-7 ocazii mari pe care le-am ratat. Important este că băieții au crezut până la final că pot obține victoria și mă bucur că au reușit. Sper că și în ultimele două meciuri din acest an, cu Sepsi și Juventus, să facem o figură frumoasă și să avem parte de sărbători fericite. Rezultatele sunt peste toate așteptările tuturor. Urmează returul. Primul meci este cu Sepsi și trebuie să dăm totul și sper să repetăm evoluția pe care am avut-o cu Afumați. Va lipsi Șerban, suspendat, dar cine va intra în locul lui trebuie să îl suplinească. Șerban era într-o formă bună, dar dacă tovarășul arbitru a considerat că trebuie să îi acorde cartonaș galben la primul fault, unul care nu a fost grosolan. Sper să nu fi fost dat cu dedicație”, a declarat Țălnar.
CITEȘTE ȘI:
BRAȘOV. LIVETEXT. „Stegarii” încheie turul cu o victorie și rămân la cinci lungimi de Juventus
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.