BRAȘOV. Arborii și arbuștii din oraș sunt sub tratament
Arborii și arbuștii din municipiul Brașov se află sub tratament, pentru combaterea bolilor și eliminarea dăunătorilor.
Acțiunea a început în luna octombrie, cu un tratament pentru combaterea dăunătorilor (acarieni ouă și adulți, afide ouă și adulți și alte insecte dăunătoare), cât și a diferiților agenți patogeni, precum pătările, ciuruirile etc.
În prezent, se desfășoară a doua etapă a tratamentului, cu produse cuprice, pentru combaterea diferitelor bacterii. Acest tratament crește și rezistența plantelor la ger, prevenind degerarea plantelor.
Urmează o a treia etapă – ultima de altfel, care se poate face în repaus vegetativ, după ce au căzut frunzele la foioase (în lunile noiembrie – decembrie sau ianuarie – februarie, îneput de martie 2017, pe timp liniștit, fără vânt, ploaie, zăpadă, temperaturi peste 8-10 grade Celsius). Această etapă are rolul de combate toți dăunătorii are iernează pe și sub scoarță, în crăpăturile scoarței, pe resturile vegetale rămase în pom. Tratamentul se va executa cu produse specifice, pe bază de uleiuri minerale, care au rolul de a asfixia formele de iernare ale dăunătorilor.
„Ținerea sub control a stării fitosanitare a arborilor și arbuștilor sub pragul economic de dăunare se poate face numai printr-un program susținut de tratamente chimice (8-9) în perioada de vegetație și 1-2 tratamente în perioada de repaus vegetativ”, conform reprezentanților Primăriei Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.