Expres

BRAȘOV. Ghinioane în lanţ cu Centrul de Afaceri din Bartolomeu

 

Primăria Braşov pregăteşte o nouă licitaţie pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Afaceri Transfer Tehnologic şi Incubator Afaceri (CATTIA), din Bartolomeu Nord (strada Institutului nr. 35), după ce licitaţia lansată în luna august a eşuat, pentru că ofertanţii au cerut clarificări cu privire la stadiul lucrărilor.

Iniţial, se luase decizia de a prelungi termenul de depunere a ofertelor cu 10 zile, pentru a le da timp celor cinci firme interesate de lucrări să afle situaţia tehnică detaliată. Apoi, s-a luat hotărârea ca licitaţia să fie reluată.
„În prezent, suntem în faza de evaluare a documentaţiei de licitaţie, pentru a putea fi publicată pe SEAP. Sper ca această procedură să se finalizeze cât mai repede, pentru ca în prima parte a anului viitor să şi putem semna contractul de lucrări, iar odată ce vremea va permite, să se şi înceapă efectiv lucrările la acest proiect”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.
Proiectul este finalizat în proporţie de 35%, iar valoarea estimată a lucrărilor care mai sunt de executat se ridică la aproximativ 29.233.000 de lei, fără TVA.
Proiectul este blocat din luna februarie a acestui an, când a expirat contractul încheiat cu firma buzoiană Integral.

Municipalitatea a accesat fonduri europene pentru această investiţie, iar data limită impusă de finanțatorul european pentru terminarea lucrărilor era de 31 iulie 2016, dar s-a obţinut prelungirea termenului până la finalul anului 2018.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button