DNA cere sesizarea Camerei Deputaţilor pentru urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, în această după-amiază, că cere aviz Camerei Deputaţilor pentru urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu.
„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Bejinariu Eugen, deputat în Parlamentul României, ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului în perioada 2003-2004, în legătură cu săvârșirea a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în perioada în care a deținut funcția ministerială”, se arată în comunicatul de presă al DNA.
Practic, Eugen Bejinariu a inițiat și a susținut proiectele a două hotărâri de guvern (nr. 1473/11.12.2003 și nr. 470/01.04.2004), prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft, invocându-se, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse, în scopul de a favoriza această firmă prin evitarea organizării unei licitații publice; a inițiat și susținut proiectul Hotărârii de Guvern nr. 1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe încheiat la data de 15.04.2004 între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH și pentru produsele educaționale Microsoft, fără a exista un necesar fundamentat şi a semnat contractul comercial de închiriere licențe Microsoft din data de 15.04.2004 și actul adițional la acesta, cunoscând că nu era justificată achiziția din sursă unică.
Astfel, prejudiciul adus statului este de 66,9 milioane de dolari. Cererii transmise de DNA i-au fost ataşate referatul întocmit de procurori, precum şi cele 28 de volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.