Darren Cahill a vorbit despre obiectivele Simonei Halep: „De asta m-a angajat”
Antrenorul Darren Cahill va ajunge în Poiana Brașov unde Simona Halep se va pregăti în zilele următoare.
Tehnicianul a vorbit la Digi Sport despre perioada din Poiana Brașov, dar și despre obiectivele Simonei Halep pentru 2017: „Vom petrece trei săptămâni în România şi ne vom ocupa de presezon, vom munci mult la nivel fizic, să fim siguri că îi protejăm corpul, pentru că picioarele ei sunt marele atu. Va munci din greu pe teren şi în afara lui, nu cred că va fi foarte fericită să audă asta. Apoi ne vom întoarce în Australia unde ne vom antrena până vom merge la Shenzhen, care va fi primul ei turneu al anului. Obiectivul suprem este să câştigăm turnee de Grand Slam, de asta m-a angajat, ca să o ajut să obţină asta. Deci la asta vom munci în 2017, dar clasamentul nu minte, este acolo unde îi este locul acum. Este a patra jucătoare cu un motiv şi cred că poate fi mândră pentru anul pe care l-a avut. Ai nevoie ca multe lucruri să meargă bine ca să câştigi un Grand Slam”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.