112

Un mort și doi răniți grav, după coliziunea a trei TIR-uri (FOTO)

 

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite grav, una rămânând și încarcerată, în această seară, în urma coliziunii dintre trei TIR-uri, pe șoseaua Arad – Nădlac, conform aradon.ro. „Detașamentul de Pompieri Arad a fost solicitat pentru a interveni cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, care asigură zonă. La fața locului au mai intervenit cei de la SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean Arad cu o autospecială”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, maior George Pleșca. Victima care a decedat în accident șofa un TIR cu numere de Bulgaria. În fapt, conform radiotimisoara.ro, persoana respectivă ar fi adormit la volan și ar fi intrat în coliziune frontală cu alt autotren, la volanul căruia se afla un cetățean maghiar. În urma impactului, cel de-al doilea TIR a ricoșat în al treilea vehicul de mare tonaj implicat în accident.
Polițiștii continuă cercetările în caz, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragicul accident. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button