112

Învățător acuzat că a abuzat sexual mai multe minore, alături de alți trei suspecți

 

Un învățător în vârstă de 51 de ani din Poienarii de Muscel – județul Argeș este suspectat de polițiști și de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Pitești că a abuzat sexual mai multe minore.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 şi până în prezent, un număr de 4 suspecţi, unul dintre aceştia fiind cadru didactic la o şcoală generală din comuna Poienarii de Muscel, au racolat 20 de minore, pe care le-au adăpostit și exploatat sexual atât în locuințe închiriate, cât și în locuințele suspecților situate pe raza municipiului Câmpulung, jud. Argeș”, au informat reprezentanții DIICOT.
Anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare azi-dimineață, la locuințele în care ar fi fost săvârșite infracțiunile, apoi suspecții și alte persoane au fost duse la sediul DIICOT Pitești. Procurorii au anunțat că vor audia astăzi, în total, 19 persoane.
Cercetările continuă pentru trafic de minori, proxenetism, act sexual cu un minor și folosirea pornografiei infantile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button