Trei persoane au fost înjunghiate la întâmplare de un om al străzii, în Sibiu
Un taximetrist în vârstă de 44 de ani şi două tinere de 20, respectiv 28 de ani au fost înjunghiaţi la întâmplare de un om al străzii, aseară, pe Calea Dumbrăvii din Sibiu.
„Agresorul a fost prins la scurt timp după producerea faptei. Este vorba de un om al străzii, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Vâlcea. Acesta a înjunghiat o femeie care se afla în staţia de autobuz, apoi s-a urcat într-un taxi în spatele şoferului, înjunghiindu-l, apoi a coborât şi în fugă a înjunghiat o altă femeie”, a declarat pentru tribuna.ro Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în timp ce atacatorul a fost dus la Spitalul de Psihiatrie. Din fericire, persoanele atacate nu au fost rănite grav. Cercetările în caz continuă pentru loviri şi alte violenţe, dar în primul rând trebuie să se stabilească dacă vâlceanul a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.