BRAȘOV. Cornel Țălnar: „Importante sunt cele trei puncte, acesta a fost singurul nostru obiectiv pentru jocul cu Reșița”
La finalul partidei cu Metalul Reșița, câștigată de FC Brașov cu 2-0, antrenorul „stegarilor”, Cornel Țălnar, a comentat: „Importante sunt cele trei puncte, acesta a fost singurul nostru obiectiv pentru jocul cu Reșița. De multe ori, cu echipele mai mici îți faci singur meciul greu. Sunt convins că până la urmă oricum am fi câștigat. Unii dintră băieți au jucat ceea ce trebuia, alții mai puțin, dar mă bucur că ne-am impus și că l-am debutat și pe puștiul Răchișan. Un jucător care promite. Ar trebui să ne uităm mai mult și în ograda noastră să lansăm pe orbită copiii crescuți de club. După cum am spus mai demult, Pâncota a dispărut și avem acum trei meciuri consecutive în deplasare (Mioveni, Clinceni și Oradea – n.r.), foarte grele. Important este să îl recuperăm pe Leca până la disputa cu Mioveni, revine și Stan și trebuie să abordăm meciul cu Mioveni cu tot lotul. Trebuie să nu pierdem acolo, dacă vom câștiga va fi senzațional. Am reuși să ne consolidăm poziția. Urmează o perioadă cu multe meciuri între formațiile care se luptă pentru promovare. Până la finalul acestui an, în mare se vor cunoaște formațiile care vor rămâne în această bătălie”.
CITEȘTE ȘI:
BRAȘOV. LIVETEXT. „Stegarii” și-au făcut treaba în meciul cu Metalul Reșița
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.