Sport

BRAȘOV. Sf. Gheorghe joacă ÎN PREMIERĂ în nocturnă!!!

 

Diseară, de la ora 20.45, pe Stadionul „Tineretului” din Brașov, Sepsi Sf. Gheorghe întâlnește formația CS „U” Craiova în 16-imile de finală ale Cupei României la fotbal.

Acesta este primul meci oficial pe care-l va susține în nocturnă gruparea covăsneană, care în faza anterioară a competiției amintite a eliminat-o pe FC Brașov. Astfel, este de înțeles emulația care s-a creat în jurul echipei, circa 1.000 de suporteri din Sf. Gheorghe fiind așteptați la meci. Se vorbește că și primarul Antal Arpad Andras îi va urmări de pe arena brașoveană pe elevii antrenați de Valentin Suciu.

Cu privire la meciul cu oltenii, ex-„stegarul” Attila Hadnagy le-a declarat unor apropiații că Sepsi își va juca șansa cu ardoare, încercând să producă o surpriză.

De partea cealaltă, tehnicianul Gigi Mulțescu a precizat pentru gds.ro: „Abordăm meciul la victorie. Vom alinia o echipă competitivă, pentru că întâlnim un adversar cu un lot valoros. Are câțiva jucători care au evoluat în Liga 1, o mixtură între fotbaliști experimentați și tineri care vor să se afirme. Așadar, ne așteaptă un meci greu, mai ales că rivalii nu vor avea nimic de pierdut. Va fi meciul anului pentru ei, se vor dărui, vor juca la sacrificiu. Noi trebuie să ne adaptăm la condițiile de joc și să dovedim că suntem dintr-o ligă superioară, să câștigăm jocul, să nu lăsăm loc la surprize”.

Partida, care va fi transmisă în direct la Digi Sport, va fi arbitrată la centru de bucureșteanul Dan Grigore Botescu. Observator pentru arbitri a fost desemnat Constantin Gheorghe (Suceava), iar pentru joc, Adrian Petre din Buzău.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button