[ViDEO] BRAŞOV. Finalizarea Aeroportului ar urma să fie încredinţată firmei care va opera zborurile
Aşa cum se ştie, zbuciumata poveste a terenului pe care se construiește Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a avut marţi un final fericit: situația juridică a amplasamentului a fost clarificată, după ce OUG 41/2007 a fost modificată, terenul fiind acum trecut pe termen nelimitat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Județului Brașov. Singurul pas pentru ca legea să intre în vigoare este promulgarea de către președinte, dar, oricât ar dori de mult autorităţile judeţene, nu se pot apuca imediat de treabă. Primul impediment: în perioada de doi ani de la finalizarea pistei şi până la clarificarea juridică toate avizele și autorizațiile au expirat, ceea ce înseamnă și noi cheltuieli.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a reiterat astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la o zi de la aprobarea legii în Parlament, faptul că este conştient că toată lumea este sătulă de povești și de promisiuni în ceea ce privește acest subiect, mai ales că suntem în an electoral, însă a subliniat că vrea să le aducă la cunoștință brașovenilor exact ceea ce se întâmplă cu această investiţie, astfel ca să nu mai existe fel de fel de interpretări. „Chiar dacă e perioadă preelectorală şi aeroportul este temă predilectă de campanie, îi voi ţine pe braşoveni la curent cu fiecare pas pe care îl facem, fiindcă există un interes enorm pentru acest obiectiv”, a spus Veştea. El a amintit faptul că până acum s-au investit în acest obiectiv de către CJ Brașov 24 de milioane de euro, începând cu Studiul de Fezabilitate realizat de IPTANA SA, estimarea traficului de persoane și a traficului de marfă, exproprierea terenurilor, împrejmuirea terenului şi construirea pistei cu o lungime de 2.820 de metri, lățime 45 metri plus acostamente, care permite aterizarea aeronavelor tip Airbus 320 şi Boeing 737. Veștea susține că pentru a putea funcționa ar mai fi necesare investiții de încă 54 de milioane de euro (cu circa 12 milioane mai mult decât se estimase în primăvară), însă este convins că suma se va mai diminua în urma licitațiilor, dar și pentru că varianta optimă este ca terminalul să fie realizat de către compania care va opera aeroportul. „Am fost și la Consiliul Concurenței și am ridicat această problemă. Cred că nu se va mai permite, cum a fost în ultimii 25 de ani, să subvenționăm aeroportul după ce acesta va începe să funcționeze, fiindcă se poate interpreta că e ajutor de stat să dai bani de la bugetul judeţean pentru o activitate comercială. Astfel una dintre soluții ar fi să concesionăm, printr-o licitaţie internaţională, operarea aeroportului, iar cel care va deveni operator să amenajeze și să dimensioneze terminalul, în funcție de fluxurile pe care le va avea şi după cum gândeşte el liniile, pentru a nu exista discuţii că noi am construit un terminal supradimensionat şi sunt cheltuieli de funcţionare nejustificate”, a explicat preşedintele CJ Braşov.
10 milioane de euro pentru lucrările din 2017
El a precizat că pentru anul viitor primele lucruri care ar urma să fie materializate din banii pe care îi are CJ Brașov pentru această investiție să fie celelalte suprafețe de rulare, căile de acces spre aeroport, turnul de control şi clădirile anexe (centrul energetic, remiza de pompieri etc.). În plus, trebuie efectuate lucrări de amenajare şi regularizare a cursului pâraielor Bârsa şi Beselcin. „Avizele de care avem nevoie le putem obține în paralel cu procedura de achiziție pentru lucrări. Urmează ca reprezentanții IPTANA să vină zilele viitoare cu revizuirea proiectului. Pentru anul viitor, o să alocăm 10 milioane de euro pentru acest obiectiv de investiție, folosind integral pentru asta împrumutul de 5 milioane de euro pe care l-am contractat și restul din excedentul bugetar ce se va adăuga la cel pe care îl avem deja. De asemenea, avem și decizia fermă Primăriei Brașov de a se asocia cu noi în continuare proiectului, iar recent am discutat cu Consiliul Judeţean Covasna şi cu Primăria Sf. Gheorghe. Există disponibilitate şi din partea lor să vină în această asociere”, a precizat președintele CJ Brașov.
Citiţi şi:
BRAŞOV. S-a votat legea pentru Aeroport!!! Autorităţile locale se pot apuca de treabă!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.