Nouă persoane au fost rănite, în urma unei explozii produse într-un apartament
Nouă persoane au ajuns la spital, dintre care una în stare gravă – cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală, în urma unei explozii produse azi-noapte, într-un apartament situat într-un bloc din municipiul Bistriţa. Deflagraţia a avut loc puţin după miezul nopţii, la etajul trei al blocului cu patru niveluri.
Victima rănită grav este un tânăr de 24 de ani care locuieşte în apartamentul unde s-a produs explozia.
„La data 19 octombrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un bloc din municipiul Bistrița a avut loc o explozie. La fața locului polițiștii au împrejmuit perimetrul și au luat toate măsurile necesare siguranței cetățenilor, în zonă afectată. De asemenea, polițiștii rutieri au luat toate măsurile pentru fluidizarea traficului rutier și limitarea accesului în zona afectată. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că explozia ar fi avut loc într-un apartament situat la etajul al treilea al unui imobil cu patru etaje. Nouă persoane au fost transportate la Spitalul Județean Bistrița pentru acordarea de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind în stare gravă și transportată la București, pentru îngrijiri de specialitate. Toți locatarii au fost evacuați din imobilul afectat”, se menţionează într-un comunicat remis de Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud.
La rândul lor, reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud au precizat că toate cele 40 de apartamente din bloc au fost afectate de explozie, precum şi peste 20 de locuinţe din blocul alăturat, conform bistriteanul.ro. Locatarii le-au povestit jurnaliştilor bistriţeni că tânărul de 24 de ani care locuia singur în apartamentul ce a sărit în aer ar avea probleme cu consumul de droguri şi că ar avea o fire violentă, ameninţându-şi cu moartea inclusiv bunicul.
Poliţiştii continuă cercetările, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc explozia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.