BRAȘOV. Maraton montan cu scop caritabil
„Ținutul montan al Măgurei așteaptă nerăbdător ca maratoniștii să îi bată din nou potecile misterioase în cea de-a II-a ediție a Maratonului Rafael. Un traseu cu sălbatice frumuseți ale naturii îi va fascina pe alergători și le va reda energia consumată în timpul asprului urcuș. Poteci înguste de munte, poienițe luminoase, misterioase păduri, locuri călcate de teutoni și de localnici, vizitate uneori de curioși turiști aflați în căutarea Cetății Negre sau umblând hai-hui pe căi de munte, toate acestea se vor descoperi sportivilor înscriși la cursele sportive organizate de Fundația Rafael la cel de-al doilea Maraton deschis atât profesioniștilor, cât și amatorilor din întreaga țară”. Este povestea cu care vă îmbie organizartorii la cea de-a doua ediţie a „Maratonului Montan Rafael”, care va avea loc pe 22 octombrie. Competiţia are un caracter caritabil, participanţii alergând sub deviza „#4oamenispeciali” pentru persoanele cu dizabilităţi aflate în grija Fundaţiei Rafael.
Competiția este deschisă atât profesioniştilor, cât şi amatorilor din întreaga ţară, fiind organizată în 5 probe – Cursa de 5 kilometri (taxă de înscriere – 50 de lei), Cursa de 10 kilometri (60 de lei), Cursa de 21 de kilometri (90 de lei), Cursa de 42 de kilometri (100 de lei) şi Cursa Copiilor (donaţie opţională de 5 lei). „Taxă de participare + Donație = Servicii de asistență specializată pentru copiii și adulții cu dizabilități din Codlea și împrejurimi”, mai explică organizatorii.
Bonus: competiție sportivă inedită pe Măgura Codlei. Locul de start se află în zona Maialului din Codlea, iar pentru cei interesaţi mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul oficial al întrecerii, www.maraton.fundatiarafael.org.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.