FC BRAȘOV. Cornel Țălnar: „Am pierdut două puncte ca niște fraieri la Vâlcea. Sper să obținem un rezultat pozitiv cu Foresta”
FC Brașov va juca vineri un nou meci important în lupta pentru promovarea în Liga 1. În etapa a 12-a a Ligii 2, „stegarii” se vor duela, pe Stadionul „Tineretului”, de la ora 17.30, cu Foresta Suceava. Înaintea meciului, cele două formații ocupă ultimele locuri ale podiumului, la egalitate de puncte, 25, la trei lungimi în spatele liderei Juventus București.
„A trecut un meci cu probleme pe care nu le-am întâlnit în viața mea. Am plecat cu mașinile mici la meci, apoi a apărut acea toxiinfecție alimentară și în final am pierdut două puncte ca niște fraieri, pe niște greșeli de minte făcute de Băjan și Sburlea. Și acum șase jucători încă au probleme destul de mari. Sperăm să îi punem pe picioare până la ora partidei cu Foresta. Nu mă voi lăsa de antrenorat până când voi avea parte de surprize mai mari, pe care încă nu le-am întâlnit. Mergem înainte. Din păcate, avem probleme de efectiv. Băjan și Sburlea sunt suspendați, iar Istrati nu e refăcut decât 60%. De două săptămâni nu face decât alergări ușoare plus cei șase cu toxiinfecție. Sper că prin mobilizarea lor să obținem un rezultat favorabil. Foresta este în mare formă și ne-a prins într-un moment pe care nu îl doresc nici dușmanilor. Vom încerca să rămânem în continuare neînvinși și dacă vom reuși să câștigăm va fi extraordinar. Sper că vom putea să ne impunem jocul și să punem probleme. Este un meci important, dar mai sunt multe etape. Cine se va impune vineri va avea un avantaj. Sperăm să fim noi. Cred în băieți și sunt convins că vor face o figură frumoasă”, a declarat antrenorul „stegarilor” Cornel Țălnar într-o conferință de presă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.