Ca pe vremea lui Caragiale

„Statul improvizat, în loc de a forma un echilibru al forțelor sociale la un moment dat, caută să fie fondul și izvorul născător al altor forțe. De unde statul ar trebui să fie rezultatul natural al societății, ne pomenim că societatea trebuie să fie produsul artificial al statului. Statul improvizat, simțind că pășește în gol, are nevoie numaidecât de un razim pe ce să-și puie piciorul; îi trebuie neapărat o societate, pentru liniștea lui, pentru asigurarea față cu el însuși că existența lui are o rațiune mai temeinică decât norocul, poate necredincios, al câtorva momente. Neavând, așadar, pe cine să-i impună lui reforme, se gândește mereu el la dânsele; neavând o societate care să-i ceară ceva după nevoile ei, închipuiește el niște nevoi cărora le decretează pe dibuite satisfacerea. El tot speră și nu obosește a spera că va face să rezulte de la dânsul o societate”.

„Încotro mergem? Dacă am avea pe cine să ne poată duce, am merge încotro ar trebui să mergem. Dar fiindcă la noi toți comandă și nimeni n-ascultă – căci nu s-au născut încă nici cine să comande, nici cine să știe asculta – mergem și noi cum merg toate în natură sub imperiul necesității, mergem încotro o vrea Cel de sus – Dumnezeu, adică. Și doar o fi El bun să nu ne ducă de râpă!”

„Încotro e limanul? … dincotro să așteptăm un mântuitor de care avem nevoie? La acestea să-mi dai voie a-ți răspunde tot cu întrebări… Ce zor are cineva de un liman când, fără de cârmă, plutește vesel pe liniștitele ape și nu se simte amenințat de nici o primejdie imediată, care să-i turbure petrecerea?… Iar cât despre mântuitor – îi mai trebuie oare neamului românesc încă un mântuitor dincotrova, când atâția îi răsar, care mai de care, din toate răspântiile?… Avem, slavă Domnului! atâția, că am putea să-i dăm de pomană altor nevoiași”.

Cele de mai sus le-a scris I.L. Caragiale, acum mai bine de un veac. Citindu-le, vi se pare, cumva, că de atunci am evoluat semnificativ, ca stat, ca societate, ca mentalități, față de realitatea descrisă de el? Mie, unuia, nu mi se pare. Din nefericire, România are și acum datele unui stat aflat sub zodia improvizației, care „închipuiește” nevoi, având o agendă diferită de aceea a cetățeanului. La rândul ei, societatea plutește tot fără cârmă și fără a conștientiza vreun pericol imediat. Merge, va să zică, unde și cum dă Dumnezeu. Cât despre „salvatori” ai nației, se ivesc, tot așa, la toate răspântiile, care mai de care mai gălăgioși.