Compania Vodafone a fost amendată cu 50.000 de lei, pentru practici comerciale incorecte
Sancţiunea a fost dată de Protecţia Consumatorilor
Operatorul de telefonie mobilă Vodafone a fost amendat de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor cu 50.000 de lei, pentru utilizarea de practici comerciale incorecte, potrivit unui comunicat remis de ANPC.
„Operatorul de telefonie mobilă punea la dispoziţie consumatorilor o serie de oferte prepaid care includeau un număr fix de minute, SMS-uri sau acces la internet. Oferta era valabilă 28 de zile. În urma analizării reclamaţiilor consumatorilor, a rezultat că, deşi aceştia se aflau în perioada de valabilitate a ofertelor, serviciile de apelare au fost restricţionate pentru că erau condiţionate de un număr suficient de apeluri primite. Consumatorilor le era impusă o condiţie pe care le era imposibil să o respecte, numai profesionistul având capacitatea tehnică de a monitoriza apelurile primite. La fel se întâmpla şi în cazul beneficiilor oferite la reîncărcarea diferitelor cartele, consumatorii, pentru a putea utiliza beneficiile achiziţionate, fiind condiţionaţi de numărul de apeluri primite”, se menţionează în comunicatul remis de Protecţia Consumatorilor.
Compania Vodafone s-a obligat să elimine mecanismul de restricţionare automată a serviciilor ca urmare a raportului dintre numărul de minute sau SMS-uri efectuate şi cele primite.
Nelimitat… cu restricţii
„O altă neregulă constatată se referă la cartelele reîncărcabile prin care se ofereau minute şi SMS-uri naţionale nelimitat. Operatorul de telefonie mobilă considera că utilizarea rezonabila a serviciului înseamnă că numarul de minute al apelurilor iniţiate NU depăşeşte cu 500 numărul de minute primite. Website-ul prin care comerciantul îşi promova ofertele la aceste cartele nu menţiona aceste restricţionări. Prin utilizarea cuvântului «nelimitat» se înţelege faptul că nu există nicio restricţie; practic, profesionistul utiliza acest termen doar în scop de marketing, consumatorii luând o decizie de tranzacţionare pe care în altă situaţie nu ar fi luat-o”, au mai informat reprezentanţii ANPC.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.