Sport

BRAȘOV. Olimpia CSU, victorie în prima etapă a Ligii Naționale de baschet feminin

 

Olimpia CSU Brașov a început perfect noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin. Echipa antrenată de Dan Calancea, Nenad Marinkovic și Miruna Crasnic s-a impus în prima etapă în confruntarea cu CSM Satu Mare, scor 65-58, pe sferturi 22-10, 15-6, 8-17, 20-25.

Disputa de la Sala Sporturilor „D. P. Colibași” a debutat perfect pentru „olimpice” care au făcut o primă repriză excelentă. După primele 20 de minute, Olimpia avea un avantaj consistent, 37-16 și meciul părea jucat. După pauză însă, oaspetele au revenit, iar în ultimul sfert s-au apropiat la cinci lungimi, 49-54, dar nu au putut mai mult și Olimpia CSU și-a trecut în cont primul succes din acest sezon.

Pentru formația de la poalele Tâmpei au marcat: Pesovic (foto) – 18 p, Higgins – 14 p, Houser – 12 p, Webb – 10 p, Crăciun – 6 p, Ghizilă – 3 p, Ardelean – 2 p.

„În repriza a doua am căzut fizic, lucru normal pentru perioada în care suntem. CSM Satu Mare a anunțat că se va lupta pentru «bronz» în acest sezon. Este o echipă foarte bună, puține formații o vor mai învinge. Pentru prima etapă și pentru faza în care ne aflăm din punct de vedere al pregătirii sunt mulțumit de evoluția fetelor. Cel mai important este că am câștigat, iar acest succes ne dă multă încredere pentru ceea ce va urma. Dacă faptul că am căzut fizic este acceptabil, mă nemulțumește că am căzut și din punct de vedere mental. Nu e O.K.”, a declarat antrenorul Dan Calancea.

În etapa a doua, Olimpia CSU Brașov va juca la Tg. Mureș, cu ACS BC Sirius, care în runda inaugurală a pierdut la Cluj, 45-79.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button