BRAȘOV. Corona, prima înfrângere în Liga Națională de handbal feminin
Corona Brașov a făcut astăzi cel mai slab meci de până acum în Liga Națională la handbal feminin. După patru victorii, formația antrenată de Mariana Târcă și Dumitru Berbece a fost de nerecunoscut la Cisnădie, unde a pierdut, 22-26.
Breșovencele nu au avut nici o soluție pentru a o bloca pe veterana Ada Moldovan, care marcat 14 goluri din 15 aruncări în confruntarea de astăzi. Apoi, Corona a suferit în apărare, una extrem de pasivă astăzi, în care au existat spații mari, speculate fără probleme de gazde. Nici pe atac lucrurile nu au stat bine, jucătoarele noastre întrecându-se în greșeli și ratări din toate pozițiile. Măgura a condus în permanență, diferența maximă fiind de șase goluri, 23-17. Chiar dacă pe final „galben-albastrele” s-au apropiat la două goluri 22-24, din păcate nu au putut mai mult și gazdele nu au avut emoții.
Camelia Hotea nu a putut evolua în această partidă, din cauza unei inflamații a tendonului. Din cauza acestei probleme, Hotea nu va merge nici la echipa națională pentru turneul din Olanda.
Pentru Corona au marcat: Neagu și Pricopi – câte 4 g, S. Târcă și Chiper – câte 3 g, Tivadar, Corban și Briscan – câte 2 g, Dincă și Ciuciulete – câte 1 g.
„Nu am funcționat în general în acest meci. Nici în apărare, nici în atac. Nu am respectat ceea ce am pregătit la antrenamente și aceact lucru s-a văzut. În atac au foarte multe ratări. Ne-au lipsit jucătoare care puteau face diferența, iar restul fetelor nu și-au găsit cadența. Am fost foarte precipitate. Camelia Hotea are o inflamație a tendonului și am preferat să o protejăm. Urmează o pauză, dar voi rămane cu puține jucătoare la antrenamente, întrucât multe sunt convocate la echipele naționale de senioare și tineret”, a declarat la TVR 2 antrenoarea Mariana Târcă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.