[ViDEO] FC BRAȘOV. Probleme înaintea meciului cu Târgoviște. Sergiu Istrati s-a accidentat
Aflate la egalitatea de puncte, 21, pe poziția a doua a clasamentului, la o lungime în spatele liderei Juventus București, FC Brașov și Chindia Târgoviște se vor duela duminică, de la ora 15.00, pe Stadionul „Tineretului”, în etapa a zecea a Ligii 2.
Înaintea confruntării, antrenorul Cornel Țălnar se confruntă cu probleme de lot. Ultimul pe lista indisponibililor este atacantul Sergiu Istrati, care s-a accidentat la antrenamentul de astăzi. Atacantul a simțit o înțepătura în zona inghinală, iar mâine va fi supus unor teste pentru a se vedea exact gravitatea problemei.
Tehnicianul „stegarilor” a vorbit astăzi într-o conferință de presă despre partida de duminică: „Un meci important cu o echipă care, la fel ca și noi, are pretenții în lupta pentru promovare. Sunt acolo jucători care dacă nu sunt tratați serios și nu li se face marcajul așa cum trebuie pot crea panică. Cherchez este un fotbalist important, probabil îi vom acorda o importanță mai mare. Dar trebuie să ne facem jocul și să îi facem pe ei să alerge după noi. Sperăm să ne mobilizăm pentru a obține un rezultat favorabil. Din păcate avem probleme cu accidentările. Să vedem, poate până duminică se mai remediază unele dintre ele. S-a mai accidentat un jucător de bază, Istrati, nu știm exact ce are. Vom afla mâine, dar îmi este teamă că e vorba despre ceva grav și va sta o perioadă. Nu prea avem atacanți, va fi o problemă mare”.
După ce ieri șefii clubului au spus că așteaptă ca echipa să fie pe primul loc la finalul turului și că poate încheia prima parte a campionatului neînvinsă, Țălnar a punctat: „Cu toții ne dorim acest lucru, important este să și putem. Suntem pe un drum bun, suntem singura formație neînvinsă din primele două eșaloane. Urmează cinci meciuri tari, dar sperăm să continuăm la fel. Fiecare punct contează enorm, mai ales că în acest sezon campionatul nu are play-off”.
Totodată, tehnicianul a vorbit și despre decizia de ieri a Tribunalului Brașov: „Era păcat pentru toți brașovenii să piardă echipa. Se mergea în Liga 5 și era nevoie de timp să se revină. E un lucru bun ce s-a întâmplat. Sperăm că și rezultatele să fie pe măsură”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.