HANDBAL. Noua Corona. Câteva observații (II)

Corona Brașov a trecut primele două examene mai serioase ale sezonului, învingând la patru goluri în deplasarea de la Rm. Vâlcea, în fața unei echipe care s-a întărit serios față de campionatul trecut, și acasă, la limită, după un meci foarte frumos (păcat de arbitraj…), cu Zalăul lui Tadici, o echipă care s-a prezentat surprinzător de bine la Brașov. Firește, nu se poate trage o concluzie după doar șase jocuri oficiale (incluzându-le pe cele două din Cupa EHF), însă câteva lucruri se pot, totuși, observa.

Mai întâi, la nivel de grup există o creștere. Și în aplicarea schemelor de joc (mai variate, în ambele faze, decât pe vremea fostului antrenor), și în viteza de joc mai mare, și în privința coeziunii și disponibilității la asumarea fazei. În pofida faptului că mai există unele precipitări, atmosfera este una mai „de echipă”, determinarea, chiar „răutatea” în joc sunt în creștere vizibilă. Și, chiar dacă mai sunt momente în care concentrarea scade, nu mai există acele lungi perioade de „blackout”, de „pierdere a cunoștinței” din sezoanele trecute, momente când echipa era inertă. 

Vorbind despre asumare, dacă atunci când la Brașov evolua Mica Brădeanu echipa avea un singur lider în teren, rol preluat sezonul trecut de Cristina Zamfir, acum are patru, chiar cinci lideri în teren! Și nici măcar mereu aceiași, ci în funcție de momentul partidei: Camelia Hotea, Laura Chiper, Oana Bondar, Marilena Burghel-Neagu, Andreea Pricopi … Cărora li se mai pot adăuga. De pildă, când Denisa Dedu „închide” poarta și dă încredere coechipierelor, devine un lider. Sau când Sorina Târcă, la cei nici 18 ani ai săi, are un rol decisiv în surmontarea unui handicap de 3 goluri, asumându-și finalizări de pe intermediar sau pătrunderi în forță pe semicerc, ori atunci când preia marea responsabilitate a finalizării de la 10 metri, în ultimele 15 secunde ale partidei (cum a făcut în meciul cu Zalăul) nu este, în acele momente, un lider de echipă? Din acest motiv, chiar dacă unii îmi vor sări în cap, afirm că plecarea Cristinei Zamfir a avut și o foarte importantă consecință pozitivă: a descătușat echipa și a făcut ca mai multe jucătoare să-și asume responsabilități în atac. Practic, o echipă a înțeles că trebuie să suplinească plecarea unei jucătoare de valoare, iar asta spune ceva despre noua Corona.   

Câteva câștiguri

În mod cert, apariția Sorinei Târcă în echipa de senioare e un câștig. Este un inter polivalent, care are și aruncare, și angajarea pivotului, și pasă în extreme, plus că face și faza de apărare, dovedind mult curaj, ca și o înțelegere a jocului pe care n-o au handbaliste cu mult mai multă experiență competițională decât ea. De altfel, a început și lumea să-și dea seama, văzând-o jucând, că nu este numai fiica d-nei antrenor, ci și o valoare care începe să confirme – junioară fiind – și la senioare. Dacă va merge pe aceeași linie, în 1-2 ani nu va mai avea nimeni cum s-o ignore la echipa națională. Oricum, însă, echipa nu se poate baza 60 de minute, în atac, pe un singur inter – și acela de nici 18 ani – pe acea parte, în condițiile accidentării lui Cartaș și a faptului că Țăcălie-Crăciun pare a traversa o lipsă de formă, cel puțin pe atac.  

Oana Bondar pare a fi revenit și ea pe funcția consacrată de „ministru al apărării”, după un sezon marcat de evoluții oscilante, din cauze pe care nu vreau să le dezvolt acum. Și, cum apărarea începe să „producă”, apare și la finalizare în unele momente. Plus că, din ce am observat, Mariana Târcă n-o folosește doar pe apărare și pe contraatac, ci îi dă minute și pe atac pozițional, unde are abilitatea de a se debarasa de apărătoare, ceea ce nu se întâmpla pe vremea lui Burcea. O dovedește statistica: în întreg sezonul trecut din Liga Națională a dat 17 goluri. Acum, după doar patru etape, are deja 8.

O altă jucătoare care a fost, în opinia mea, nedreptățită de fostul antrenor, pare a fi prins aripi acum. Este vorba despre Marilena Burghel-Neagu, devenită una dintre cele mai în formă și mai eficiente jucătoare de bandă dreaptă din Liga Națională. Ca dovadă, a și fost convocată de selecționerul echipei naționale în lotul lărgit. Poate juca atât extremă, cât și inter (contrazicând ideea unora care cred că numai fete de 1.80-1.90 au loc pe intermediar), are o bună mobilitate, nu ezită să fructifice culoarele, are finalizare, este calmă și corectă în joc (asta însemnând foarte puține greșeli individuale), este atentă și eficientă în apărare, toate acestea pe fondul unei foarte aplicate seriozități tactice. Dar asta vine și din aceea că are minte pentru handbal. În patru etape, a dat jumătate din golurile pe care le-a marcat în tot campionatul trecut.

Andreea Pricopi arată, la rândul său, o creștere semnificativă în joc față de sezoanele trecute. Sau, cum spune tribuna, „a înviat Pricopi!”. Iar asta este, cred, în primul rând meritul antrenorului care i-a găsit dublură pe post, capacitând-o astfel, și care știe s-o disciplineze în joc și s-o facă să-și pună în valoare calitatea pe care, incontestabil, o are.

Un alt plus este Daniela Corban (20 de ani), jucătoare transferată gratis, din câte știu, care se anunță un centru de mare perspectivă. Excelentă în apărare, rapidă, disciplinată tactic, dar în același timp cu imaginație, foarte mobilă, și ea corectă în joc, altruistă, cu o bună viziune, Daniela Corban mai are, probabil, de pus la punct pregătirea fizică (a avut, totuși, aproape un an de pauză, din pricina unei accidentări), după care, dacă va dovedi aceeași seriozitate, poate deveni una dintre remarcatele Ligii Naționale.

Cât privește extremele, atât Chiper (chiar dacă recordmana echipei la numărul de bare…), cât și  Hotea se dovedesc și în acest sezon aceiași stâlpi ai Coronei, dând plusul de maturitate, de experiență care le ajută pe colegele lor să păstreze sau să regăsească necesara cadență.

Cred, așadar, că avem motive să fim optimiști, chiar dacă Corona n-a făcut transferuri spectaculoase, precum alte echipe, ci a preferat să aducă la echipa mare junioare din propria pepinieră și să dea o șansă tinerei Corban, pe care mulți o vedeau eșuând aiurea. Se vede deja că echipa începe să joace un handbal mai spectaculos, cu scheme de atac complete, bine conduse, cu apărare agresivă, ce variază 6 în linie pe semicerc cu 6 avansat și cu 5+1, apărare ce recuperează mingi pe care le transformă în goluri pe contraatac. Și se mai vede ceva: o altă atitudine față de joc. Și încă ceva: au fost perioade (în meciurile din Cupa EHF și în cel cu Danubius Galați) în care am avut senzația că există două echipe ale Coronei, cu două stiluri diferite de joc: una a „consacratelor”, să le spun așa, și cealaltă a tinerelor. E pentru prima dată când văd așa ceva la o echipă de la noi și cred că, dacă va marșa pe aceasta idee, d-na Mariana Târcă va suprinde mulți adversari.

Față de sezoanele trecute, avantajul Coronei este că acum are antrenor. Și,  având antrenor, începe să aibă și o echipă în care spectacolul îl fac, alături de certitudini, și speranțe talentate, crescute aici, și pentru care a reprezenta această comunitate, unde sunt acasă, și a fi numite „mândria Brașovului” înseamnă mult. Foarte mult.

De ce mai are nevoie această echipă pentru a crește? De foarte puțin: de răbdare; și de liniște, inclusiv financiară. Corona este una dintre foarte puținele echipe de la noi care s-a întins cât îi este plapuma și nu s-a aruncat în transferuri costisitoare, în bugete faraonice, în promisiuni umflate cu pompa, care au marele neajuns că se răzbună când ți-e lumea mai dragă. În schimb, aici nu sunt probleme cu banii, ca în alte părți. Mariana Târcă a dovedit că știe să facă echipe cu multă muncă și cu grijă la buget. S-o lăsăm să-și ducă treaba la bun sfârșit și să-i acordăm sprijinul pe care îl merită. Mai ales că e de-a noastră, a preferat să construiască aici, decât să plece în alte părți și, fiind așa cum este, nu-i e deloc indiferent cum o privesc brașovenii. Dacă vom proceda astfel, în 2-3 ani vom avea o echipă cu care ne vom putea lăuda nu doar în țară, ci și în Europa. Că a sări cu gura și a arăta cu degetul la primul eșec (va veni și acesta, fără îndoială, nu se poate altfel, nici în sport, nici în viață) e cel mai facil lucru din lume. Dar nu ajută la nimic.

Citeşte şi:

HANDBAL. Noua Corona. Câteva observații (I)