Update. ULTIMA ORĂ. Proiectul legislativ privind Aeroportul Internaţional Braşov a trecut de Senat!
Update 12.05 – Senatorii au aprobat Proiectul legislativ privind Aeroportul din Braşov cu 77 de voturi pentru, niciunul împotrivă
Cu câteva minute în urmă s-a încheiat primul punct de pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului, care priveşte proiectul legislativ privind Aeroportul din Braşov. Acesta s-a regăsit şi în şedinţa de ieri, la punctul 2 de la capitolul Inițiative legislative, însă dezbaterea a fost amânată pentru astăzi, cu prioritate.
Potrivit senatorului Nicolae Vlad Popa, care a avut iniţiativa acestui proiect de urgentare a dezbaterilor în Senat, votul va avea loc la orele 12.00.
În şedinţa de plen de azi, în favoarea acestui proiect important pentru braşoveni au luat cuvântul senatorii Viorel Chiriac, N.V. Popa şi Sebastian Grapă.
După părerea lui N.V. Popa, nu vor fi probleme la votare, astfel că proiectul are toate şansele să treacă de Senat, pentru a intra în curând în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.
Revenim cu rezultatul votului…
citiţi şi
UPDATE. Legea Aeroportului BRAȘOV intră în dezbatere!
Adrian Veștea a pledat din nou la Senat pentru Legea Aeroportului BRAȘOV
Până se mai gândesc braşovenii, harghitenii îşi fac aeroport lângă Miercurea Ciuc!
BRAȘOV. Președintele CJ și primarul, în Senat, mâine, pentru Aeroport
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.