BRAȘOV. Handbalistele de la Corona, punctaj maxim după două etape. Reacția Marianei Târcă după victoria cu Danubius Galați
Corona Brașov a obținut astăzi un succes logic în etapa a doua a Ligii Naționale la handbal feminin. La Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, formația antrenată de Mariana Târcă și Dumitru Berbece a trecut cu 30-23 (16-10) de Danubius Galați, după un meci pe care, cu excepția câtorva minute în care oaspetele s-au apropiat la doar trei goluri, l-a controlat fără probleme.
„Jocul a fost presărat cu greșeli tehnice și ratări. Nu poți juca perfect. Noi trebuie să gestionăm situația și să facem față chiar dacă avem un lot restrâns numeric, pe care l-am îmbunătățit cu junioarele noastre. Important este că am câștigat acest meci. Au fost momente în care ne puteam desprinde la o diferență și mai mare, dar și unele în care adversarul a revenit, ne-a pus probleme și s-a apropiat pe tabelă. Sezonul trecut s-a terminat în luna aprilie și se vede lipsa jocurilor oficiale. Mai avem probleme în apărare, în marcarea pivotului și la împărțirea oamenilor la circulația extremelor. Trebuie să punem la punct aceste lucruri”, a declarat antrenoarea Mariana Târcă.
Astfel, după două etape, Corona a adunat 6 puncte în clasament și ocupă poziția a doua, la egalitate cu echipele CSM București, Dunărea Brăila și HCM Rm. Vâlcea.
Golurile formației de la poalele Tâmpei în disputa cu Danubius Galați au fost marcate de: Pricopi – 6, Chiper – 5, Bondar – 4, Hotea, S. Târcă și Neagu – câte 3, Ciuciulete – 2, Crăciun, Dincă, Corban și Briscan – câte 1.
Pentru Corona Brașov urmează primul test adevărat din acest sezon, miercuri de la ora 16.00, în deplasare, cu HCM Rm. Vâlcea.
CITEȘTE ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.