BRAȘOV. Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa
Asociația Renaturopa și Agenția Metropolitană Brașov (AMB), custode al Ariei Protejate muntele Tâmpa, organizează pe parcursul lunii septembrie evenimentul devenit deja tradiție „Zilele Ariei Protejate muntele Tâmpa”.
Sărbătoarea este dedicată promovării şi valorificării biodiversităţii pe care o prezintă situl Natura 2000 situat în centrul municipiului Braşov. Manifestarea, aflată la a treia ediţie, se înscrie în calendarul de activităţi ale proiectului ”Zilele Ariei Protejate muntele Tâmpa, ediția a III-a” şi reuneşte o serie de acţiuni menite să conştientizeze localnicii şi turiştii asupra importanţei protejării şi conservării ecosistemului de pe Muntele Tâmpa şi din Zona Metropolitană Braşov.
Braşovenii şi turiştii pot petrece în septembrie câteva ore deosebite în spaţiul arhitectural medieval al Pieţii Sfatului și în alte câteva locuri-cheie din muncipiul Brașov, Agenţia Metropolitană Braşov pregătind un program variat:
Proiecții de filme de promovare a biodiversității ariei protejate – în fiecare luni seara în Piața Sfatului; expoziţie de panouri tactile despre speciile de arbori – la Coresi Shopping Resort; promovarea potecii tematice „Fluturi și flori pe Tâmpa” prin excursii tematice cu elevii brașoveni, activități de informare și conștientizare a localnicilor și turiștilor prin difuzarea de materiale de informare, acțiuni de ecologizare a ariei protejate.
Scopul proiectului şi al evenimentului este de a reduce efectele negative ale activităţilor antropice asupra stării de conservare a biodiversităţii din aria protejată Muntele Tâmpa, prin derularea de acţiuni de conştientizare a localnicilor şi a turiştilor, prin implicarea voluntarilor membrii în Clubul „Prietenii Muntelui Tâmpa” şi prin popularizarea noii poteci tematice.
Acțiunea face parte din activitățile proiectului „Zilele Ariei Protejate Muntele Tâmpa, ediția a III-a”, cod SVA-53-2016, implementat în perioada mai-septembrie 2016, în municipiul Brașov, și finanţat de către Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România prin programul Spaţii Verzi, componenta „Arii Naturale Protejate” 2016, în urma selecţiei naţionale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.