BRAŞOV. Un om fără mâini ne dă o lecţie de viaţă rar întâlnită!

De aproape 10 ani, Vasile Cocâi bate drumul aproape zilnic de la Codlea la Braşov, pentru a-şi ocupa locul în capătul scărilor de la pasajul Hidromecanica. Cerşeşte cât e ziua de lungă! Nu pentru că nu i-ar plăcea munca, ci pentru că soarta nu i-a oferit alternativă. Un fulger s-a abătut asupra lui într-una din zilele în care se pregătea să plece de la serviciu şi l-a lăsat fără mâini, la propriu, fiind electrocutat.

„Eram spre sfârşitul programului şi mă pregăteam să plec acasă, când am fost strigat de un coleg de muncă să ies din vestiar până afară. Era o vreme foarte rea, cu tunete şi fulgere. Nici nu am deschis bine uşa, că un fulger m-a doborât. Am căzut cu mâinile pe împământare. Acum, îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a lăsat în viaţă”, ne-a relatat domnul Vasile, cu voce domoală şi cuvinte simple.

Avea pe atunci 38 de ani şi lucra la o firmă de pază, având la acel moment ca obiectiv halele unei firme din Codlea. În stare foarte gravă, a fost transportat de urgenţă la spitalul din Braşov. A rămas fără mâini şi cu probleme la un picior. De teamă, să nu îl piardă, medicii au închis nervii mâinii stângi de la cot, iar ce a rămas a fost reconstruit cum s-a putut. Mâna dreaptă i-a fost amputată din umăr.

Familia nu l-a abandonat

De atunci, este dependent de membrii familiei sale şi de cei din jur. Puţini îşi pot închipui ce înseamnă să aştepţi să ţi se apropie de buze paharul de apă pentru fiecare înghiţitură, să ţi se ducă lingura la gură pentru un strop de supă sau cineva să îşi facă timp pentru îngrijirea ta corporală de care nu te poţi lipsi.

Şansa pentru a se descurca presupune măcar o proteză la mâna stângă. Costul este mult peste ce îşi poate permite codleanul, asta pe lângă operaţia care ar mai fi necesară.

Bărbatul, acum la 47 de ani, se simte totuşi norocos. Are o familie frumoasă, cu doi copii marcaţi de situaţia părinţilor dar care încearcă să-şi facă un rost în viaţă.

„Băiatul este în clasa a şasea şi ar vrea să devină poliţist. Vrea să dea la Academie. Fata s-a angajat ca vânzătoare. Nu ne este uşor deloc, pentru că veniturile noastre sunt mici. Eu am pensie de handicap care este sub 400 de lei pe lună, iar soţia mea a fost angajată de Primăria Codlea ca asistent personal, să mă îngrijească pe mine, dar salariul ei abia ajunge la 970 de lei. Mai avem şi un credit la bancă, pe care l-am luat înainte de accident”, este pe scurt situaţia familiei Cocâi. Acesta este motivul pentru care domnul Vasile a ajuns să apeleze la mila oamenilor.

La început s-au simţit jenaţi de situaţia lor, dar în timp s-au blazat şi sunt conştienţi că părintele lor au nevoie de ajutor. Aşa că cei doi copii adolescenţi pot fi văzuţi deseori în preajma tatălui.

„Acum, că fata s-a angajat, doar băiatul mai poate să mă însoţească, pe perioada vacanţei. Dacă nu e lângă mine, mă mai ajută oamenii care sunt în jur. Seara, de cele mai multe ori, domnul care cântă pe acest culoar îmi bagă banii strânşi peste zi sub bluză şi pornesc spre casă. Iau autobuzul până la autogară, de unde mă urc în microbuz până la Codlea”, ne-a mai spus domnul Vasile

Ştiind toate acestea, poate de acum nu mai trecem nepăsători pe lângă suferinţa unui om care nu se tânguie, ci aşteaptă doar…