BRAŞOV. Tinerii social democraţi au curăţat zona Ştrandului Codlea
Tinerii social democraţi din Brașov au făcut prima ecologizare împreună cu partenerii de la Asociația „Prietenii Pădurii din România”. Locul ales a fost zona Ștrandului din Codlea.
Astfel, cei aproape 70 de tineri s-au pus pe treabă în jurul orelor 11.00, pentru ca la 15.30 zona să poată fi declarată „curată”, după ce s-au „luptat”, printre altele, cu sute de ambalaje de bere şi pachete de țigări.
În total au fost adunaţi 215 saci de gunoi, care cântăresc, estimat, circa 2,5 tone. Viceprimarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu, a fost printre cei care au participat la strângerea deșeurilor. Tot el și-a asumat și evacuarea pungilor de gunoi.
„Îi mulțumesc colegului meu de generație, Mihai Cîmpeanu, pentru tot ajutorul pe care ni l-a acordat. O parte dintre cei care au muncit astăzi sunt membri ai Organizației PSD Codlea, al cărei președinte este. Predăm codlenilor un ştrand curat și îi rugăm să îl păstreze așa. Vom reveni la anul, deși ne-am bucura să nu prea avem ce face atunci pe aici. Curățenia te face, de obicei, să te gândești de două ori înainte de a lăsa murdărie. E ca și cum ai avea un lucru nou și te-ai purta cu mai mare grijă cu el. Noi, tineretul, împreună cu ceilalți parteneri cărora le datorăm mulțumiri ne vom muta cu dorința noastră de a avea un județ curat, la Făgăraș, în 17 septembrie”, a declarat Horia Strancu, președintele TSD Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.