Expres

BRAŞOV. Pavaj distrus pe Calea Bucureşti. Interesează pe cineva? GALERIE FOTO

  • DSCN3381_220463.JPG
  • DSCN3385_220466.JPG
  • DSCN3379_220461.JPG
  • DSCN3389_220468.JPG
  • DSCN3378_220460.JPG
  • DSCN3386_220467.JPG
  • DSCN3393_220469.JPG
  • DSCN3375_220458.JPG
  • DSCN3383_220462.JPG
 

Aflând de atenţia acordată de Primăria Braşov locuitorilor din zona Onix, unde în aceste zile sunt executate lucrări de reabilitare a pietonalului, un cetăţean de pe Calea Bucureşti nr. 250 şi-a adus aminte că şi din partea celor care locuiesc în blocul său şi în cele din vecinătate s-au făcut multe sesizări cu privire la starea avansată de degradare în care se află trotuarul şi scările care dau în stradă, intens circulate de când au fost construite, respectiv din anii ’80, dar pe ei nu i-a băgat nimeni în seamă, potrivit petentului: „Referitor la starea avansată de degradare a pavajului, a scărilor şi trotuarului superior cuprinse în zona Calea Bucureşti numerele 252-250-248… Având o vechime de aproximativ 30 de ani, nefiind reabiliate niciodată, deşi locuitorii din aceasta zonă (Dârste), am făcut numeroase sesizări la Primăria Braşov, însă ignorul şi disprețul funcţionarului public pentru aceasta zonă sunt maxime”.

Cu nici o oră în urmă am verificat spusele braşoveanul, astfel că putem face dovada, prin imagini, că omul are dreptate. Mai mult, stând de vorbă cu câţiva locatari din blocurile respective, am aflat că puţini reprezentanţi ai autorităţilor se abat în zonă, unde, mai ales seara, abia dacă poţi trece prin gang spre blocurile din spate, din cauza maşinilor parcate neregulamentar, chiar în zona de trecere. Noi am găsit doar o maşină parcată „strategic”…

„Dacă vine o ambulanţă sau maşina de pompieri, în caz de ceva, nu are unde staţiona. S-a întâmplat să fie plin de maşini parcate la intrarea în gang, astfel că bolnavii sunt duşi cu targa pe scările prăbuşite din faţă”, ne-a spus un interlocutor.

Poate de data asta cineva va avea ochi să vadă cum arată acea porţiune a pavajului de pe Calea Bucureşti… 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button