Doliu în lumea medicală! A murit prof. dr. Mihai Voiculescu, fost şef al Clinicii de Medicină Internă din cadrul Institutului Fundeni
Medic primar de Medicină Internă, pentru mulţi ani şeful Clinicii de Medicină Internă din cadrul Institutului Fundeni, prof. dr. Mihai Voiculescu a încetat din viaţă în această dimineaţă, la vârsta de 71 de ani.
A lăsat în urmă în urmă sute de oameni care i-au fost pacienţi şi care mai trăiesc acum şi datorită acestui medic încăpăţânat, în sensul bun al cuvântului. A lăsat în urmă, de asemenea, pacienţi pe care îi avea acum sub observaţie şi care şi-au pus în el speranţa că-i va face bine.
„Oricărui medic îi mor pacienţi. E posibil să fi avut şi o pierdere sau două din culpă medicală. Nu conştientizez acum acest lucru pentru că sunt dintre acei medici care, oricât de mult insistă familia să ia bolnavul acasă pentru că nu mai e nimic de făcut, refuz să-l dau. Nu cred că vreodată s-ar fi întâmplat ca un bolnav să moară pentru că nu l-am îngrijit suficient. Cel mai adesea sunt acuzat de exces de optimism şi de speranţa că se poate salva. Pe această atitudine pozitivă am salvat cazuri iremediabil pierdute”, a declarat profesorul Voculescu într-un interviu, cu şase ani în urmă.
A fost președintele Asociației Române pentru Studiul Ficatului, secretar general al Romtransplant, membru al multor organizații medicale din țară și străinătate.
De asemenea, şi-a dăruit sufletul cu totul Fundației Marin Voiculescu, înfiinţată în memoria tatălui său, el însuși un renumit medic. Fundația acordă burse de studiu pentru copii cu capacități intelectuale deosebite.
Dumnezeu să-l odihnească!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.