Politic
Ordonanţa privind votul din diaspora va fi adoptată săptămâna aceasta
În această săptămână va fi adoptată Ordonanța de Urgență privind suplimentarea secţiilor de vot pentru diaspora. Anunțul a fost făcut de premierul Dacian Cioloș, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. „S-a introdus votul prin corespondenţă şi sperăm ca un număr cât mai mare dintre ei să aleagă această modalitate de vot”, a spus premierul, conform Mediafax.
Amintim că recent, fostul premier Victor Ponta a susţinut că la ultimele alegeri prezidenţiale unii români din afara ţării se aşezau de mai multe ori la rând pentru a forma cozi şi pentru a fi arătaţi la televizor. Declarația acestuia a fost intens criticată de românii care au stat la cozi câteva ore și n-au mai apucat să voteze.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.