Expres

BRAȘOV. La 72 de ani, Emil Arseniu vrea să nu-i mai plouă în casa arsă și să alerge la maratonul Mont Blanc

  • emil_220004.jpg
  • Emil0_220005.jpg
  • emil1_220006.jpg
  • emil2_220007.jpg
 

„El este domnul Emil! La 72 de ani, în centrul oraşului, abandonat de lume şi cu a sa casă arsă, el tot ce-şi doreşte este să ajungă la maratonul din Mont Blanc şi să nu-l mai plouă în casă. Acum m-am întors de la el. De astăzi el este următorul meu scop! Să-l ajutăm, vă rog! Şi 1 leu e important. Eu şi Robert Rbs ne-am promis nouă să-l ajutăm să treacă peste iarnă fără să-l ningă! Vă rog share şi o mână de ajutor!”. Este apelul cu care tânăra Nadia Socol, alături de Robert Sandor, speră să-i sensibilizeze pe brașoveni și nu numai să-l ajute pe Emil Arseniu, maratonist medaliat la numeroase competiţii, să-și refacă locuința care a fost aproape distrusă de un incendiu în primăvară.

Marea pasiune a septuagenarului este sportul, aleargă zilnic mai mult decât tineri care nu au nici jumătate din vârsta lui. Emil Arseniu participă la numeroase competiţii de maraton în fiecare an, pe care le termină de multe ori pe primele locuri, dovadă stând mănunchiul de medalii, printre puținele lucruri ce i-au mai rămas nemistuite de foc. „Visul meu este să ajung la maratonul de la Mont Blanc, este lucrul pe care aş mai vrea să-l fac cât mai trăiesc pe Pământ. Mă antrenez pentru asta zi de zi”, spune sportivul, cu o față senină.

În luna mai, casa în care locuieşte, situată în centrul Braşovului, în apropiere de Piaţa Sfatului, mai precis pe Barițiu, i-a ars într-un incendiu, acoperișul a fost distrus, geamurile nu mai există și toate încăperile sunt afumate. De atunci, doarme învelit într-o folie pentru că ploaia pătrunde nestingherită. Pensia pe care o primește nu este prea mare, astfel că nu îi ajunge mereu pentru mâncare, facturi şi medicamente pentru soţia bolnavă de cancer, care de atunci stă pe la rude, ce să mai spunem de reparaţii.
Din fericire, doi tineri din Braşov încearcă să îl ajute să iasă din această situaţie şi au demarat o campanie caritabilă. „Am un prieten care participă la competiţii de maraton şi cu greu ţine pasul cu domnul Emil, astfel că îl ştie multă lume. Mi se pare fantastic felul în care se dedică sportului la vârsta lui. Mereu când îl sun, este la alergare, pe Tâmpa. Încercăm să îl ajutăm să îşi repare casa, pentru că de luni bune doarme în ploaie”, a declarat Robert Sandor, unul dintre cei care au luat iniţiativă în cazul maratonistului. Tânărul spune că un prieten de-al său şi-a demolat o clădire pe care o folosea pe post de şură şi l-a rugat pe acesta să îi doneze ţiglele. Acestea nu pot fi însă montate, cel puțin deocamdată, astfel că  problema stringentă a acoperişului e departe de a fi rezolvată. Și nu este totul. „Este nevoie de reparaţii în toată casa. Vrem să strângem bani pentru acest lucru. Vom deschide două conturi pe care le vom administra, iar fiecare cost al reparaţiei se va regăsi în facturi şi chitanţe, pentru a exista transparenţă. Vrem ca oricine se implică şi ne ajută să ştie ce se întâmplă cu banii. Vecinul care locuieşte un etaj mai jos l-a reclamat şi doreşte să îi ceară despăgubiri pentru că apa i-ar fi produs şi lui ceva pagube. Vom încerca să ne ocupăm inclusiv de această problemă”, a mai explicat Robert Sandor, care îşi pune la dispoziţie numărul de telefon, 0726723779.

Cei doi au creat și o pagină de Facebook „În ajutorul lui Emil, maratonistul fără vârstă” și, așa cum au promis, au postat numerele de cont, dar și țin o evidență a donațiilor și a cheltuielilor. „Ieri am cumpărat 300 ml cherestea pentru reconstrucția acoperișului. În decursul zilei de azi și mâine vom afla costurile estimative ale acestor reparații. Mulțumirea acestui om, ce după mult timp primește ajutorul unui «înger», este nemărginită. Vă rog să nu rămânem indiferenți la suferința acestui om. Plin de entuziasm, ajută la descărcarea lemnelor și-mi povestește intențile sale de a participa la Maratonul Ciucaș din octombrie 2016. L-am rugat să aibă grijă să nu se accidenteze și să aștepte ajutoare pentru a urca lemnele în pod… iar răspunsul lui a fost unul simplu: «Draga mea, asta face parte din pregătire! E un antrenament!» O voință de fier la 72 de ani, când mulți încheie drumul vieții, el forțează limite”, a notat Nadia Socol.

„Domnul Emil este cunoscut ca fiind un om incredibil ce-si depășește limitele zi de zi! Să-l ajutăm, vă rog! De astăzi conturile pentru ajutorarea domnului Emil au fost schimbate, ca să nu mai existe discuții că sunt pe numele meu, și sunt active, am mutat banii colectați acolo”, a anunțat ea: RON: RO10BRDE080SV52200280800 Euro: RO06BRDE080SV522100360800 Nume: Arseniu Emil Victor BRD, SWIFT: BRDEROBU


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button