Politic

BRAŞOV. Lucrări de reabilitare pe strada General Traian Moşoiu

 

Locuitorii din zona străzii Gen. Traian Moşoiu nu vor mai avea probleme cu acumulările de ape şi aluviuni aduse de ploile torenţiale.

„O dată cu lucrările de reabilitare a străzii Gen. Traian Moşoiu, am construit încă şase guri de scurgere care să preia apele pluviale, dar fiind faptul că, în ultima perioadă, ploile abundente au creat probleme locuitorilor din zonă. De asemenea, am decolmatat gurile de scurgere existente. Aceste noi amenajări de scurgere vor prelua şi apele pluviale de pe strada Măcin, în aşa fel încât nici pe strada Brâncoveanu şi în Piaţa Unirii nu vor mai exista probleme cauzate de aluviuni”, a declarat Miklos Gantz, administratorul public al oraşului.

Reamintim că pe strada Gen. Traian Moşoiu municipalitatea a demarat, la sfârşitul lunii iunie, lucrări de reabilitare totală, inclusiv de refacere a fundaţiei.

„Sperăm ca lucrările să se încheie în două-trei săptămâni. Strada va fi pavată cu calupuri bazaltice în suport de nisip, aceasta fiind varianta acceptată de Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu” a adăugat reprezentantul municipalităţii.

După ce aceste lucrări se vor încheia, municipalitatea are în plan şi reabilitarea străzii Cetinii, care face legătura cu Piatra Mare, şi care va urma să fie refăcută în totalitate, refacerea părţii nemodernizate din strada Piatra Mare, precum a străzii Zarandului. După ce se va finaliza această zonă, se va intra pe Podul lui Grid, unde vor fi modernizaţi aproximativ 500 m.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button