Operațiunea „Apollo”. Suspiciuni de evaziune fiscală, descoperite în aproape 90% din cazurile analizate
Inspectorii antifraudă au descoperit suspiciuni de evaziune fiscală în aproape 90% din cazurile analizate în primul eșantion verificat în cadrul operațiunii „Apollo”, informează Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).
„În cadrul operațiunii Apollo, care vizează atât firmele care emit facturi false, cât și pe cele care utilizează aceste facturi, în urma verificării documentelor transmise de contribuabilii aflați în primul eșantion analizat, au fost identificate o serie de aspecte care confirmă analizele de risc”, se arată în comunicatul de presă al DGAF.
Astfel, în urma controalelor s-a constatat că nu toate societățile au pus la dispoziție toate documentele solicitate; că majoritatea facturilor sunt emise pentru produse a căror valoare, inclusiv TVA, este mai mică de 5.000 lei și sunt achitate în numerar, între 4.800 – 5.000 lei; că nu se respectă cronologia/ordinea eliberării facturilor, iar facturile/chitanțele nu au completate în totalitate informațiile obligatorii. De asemenea, au fost întâlnite situații în care unele societăți au înregistrat facturi cu sume semnificative pentru care nu au fost prezentată dovada plății și pentru care a fost exercitat dreptul de deducere a TVA. Totodată, firmele au modificat data chitanțelor emise, urmărind încadrarea în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei. În fine, a fost constatată o neconcordanță între obiectul de activitate al societății care a emis factura și produsele ce sunt cuprinse în facturi.
DGAF atrage atenția că înregistrarea în evidențele contabile a facturilor false este o practică frauduloasă care poate avea consecințe importante și poate duce, inclusiv, la sesizarea organelor de urmărire penală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.