112
Atac armat la Universitatea Americană din Kabul
Un atac armat a avut loc, în această după-amiază, la Universitatea Americană din Kabul, informează CBS News. Potrivit martorilor, mai multe focuri de armă şi explozii au fost auzite în incinta unităţii de învăţământ. Unul dintre aceştia, Ahmad Mukhtar, a afirmat că în interiorul universităţii se află profesori şi sute de studenţi, iar unii dintre ei au reuşit să fugă prin uşile de urgenţă. Deocamdată, atacul nu a fost revendicat şi nu se ştie cine ar putea fi autorii acestuia, dar sunt luaţi în calcul atât insurgenţii talibani, cât şi militanţii Statului Islamic.
Foto: Rahmat Gul/AP Photo
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.