Expres

BRAŞOV. Ce mai aruncă oamenii prin canale? Motivul pentru care refulează canalizările la fiecare ploaie. GALERIE FOTO

  • curatarecanalapa3_219751.jpg
  • curatarecanalapa2_219748.jpg
  • curatarecanalapa4_219749.jpg
  • curatarecanalapa1_219750.jpg
 

Un teren din apropierea pasajului de pe Calea Făgăraşului a fost inundat aseară, după ce apa menajeră care este adusă de colectorul de canalizare dinspre Poiana Braşov-Râşnov a refulat. Motivul refulării este blocarea colectorului cu diferite tipuri de deşeuri, pe aproximativ 20 de metri, în condiţiile în care diametrul canalului este de 800 mm. Compania Apa a realizat o intervenţie care a durat aproximativ 10 ore pentru a scoate gunoaiele din canal şi a-l debloca.

„Am încercat să-i dăm drumul de aseară, dar au fost foarte multe gunoaie. Am scos o cantitate foarte mare de cârpe, saci, scânduri și alte mizerii care n-au ce să caute într-un colector de canalizare menajeră. Una dintre cauzele pentru care avem probleme în oraș și apar indundații, cum este în zona Stadionului Tineretului, este și faptul că unii nu au spirit civic și aruncă gunoiul la canalizarea menajeră”, a explicat directorul de exploatare al Companiei Apa, Teodor Sava. Acesta a mai precizat că terenul inundat a preluat apa care, altfel, s-ar fi scurs pe carosabil, creând alte probleme.

Reprezentantul Companiei Apa a adăugat că urmează să fie verificată canalizarea în aval de această zonă, până la staţia de epurare de la Stupini, pentru a se asigura că nu există alte deşeuri pe parcursul colectoarelor şi, implicit, nici riscul de a se repeta vreun incident neplăcut.

„Din păcate, sunt unii cetățeni care confundă canalizarea oraşului cu ghena de gunoi. Această acţiune s-a desfăşurat încă de aseară, a fost complicată, dar împreună cu specialiştii de la Compania Apa totul s-a rezolvat până la acest moment şi nu au fost complicaţii. Astfel de situații vor mai apărea fiindcă este imposibil să-i prinzi pe cei care aruncă astfel de deşeuri în canal”, a precizat Laszlo Barabas, viceprimarul Brașovului.

Reprezentantul municipalităţii a subliniat că rolul unui colector este să preia apele menajere, nu deşeurile şi că astfel de acţiuni ale unora dintre cetăţeni nu fac decât să complice activitatea Companiei Apa, care trebuie să acorde timp şi resurse pentru a rezolva un tip de probleme ce ar putea fi evitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button