Cea mai scumpă casă din lume a fost scoasă la vânzare
Fosta locuinţă a Regelui belgian Leopold al II-lea, situată în apropiere de Nice, poate fi achiziţionată pentru incredibila sumă de 860 de milioane de lire sterline, adică aproape un miliard de euro. Conacul, care dispune de 10 dormitoare şi o piscină de dimensiuni olimpice, este situat în paradisul miliardarilor, Saint-Jean-Cap-Ferrat. De asemenea, pe proprietatea conacului se găseşte una dintre cele mai frumoase grădini din Europa, cu circa 15.000 de plante, dar şi 20 de sere, unde cresc plante tropicale rare. Locuinţa este deţinută în acest moment de Suzanne Marnier.
„Noi nu am primit instrucţiuni privind vinderea acestei proprietăţi. Aceste tipuri de case tind să fie vândute foarte discret. În ciuda problemelor din Franţa, ar trebui să existe un cumpărator pentru o asemenea proprietate”, a susţinut, potrivit Mirror, un agent imobiliar.
Saint-Jean-Cap-Ferrat, care are în prezent o populație de peste 2.000 de locuitori, a atras de-a lungul timpului o serie de celebrităţi şi membri ai unor case regale din întreaga lume.
Foto: Mirror
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.