Educaţie

BRAŞOV. Tabără de excelenţă pentru elevi rromi

 

Inspectoratul Școlar Județean Brașov în parteneriat cu Fundația Transilvania Expres și Inspectoratul Județean de Poliție Brașov implementează proiectul „Autostrada către Școală”, PEC 029. Proiectul este finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, acesta a început în 23 februarie 2015 şi se va încheia în 31 august 2016, având o valoare totală de 1.877.270,80 lei.
Proiectul a vizat înființarea unui centru de resurse pentru mediatorii școlari, cadrele didactice și specialiștii din domeniul educației și incluziunii sociale din județul Brașov, formarea a 15 mediatori școlari și 15 experți de implementare locală în domenii precum mediere școlară, protecția mediului, egalitatea de șanse, interculturalitate și multiculturalitate, facilitarea dezvoltarii psiho-morale, intelectuale și fizice pentru 1.130 de elevi de etnie rromă (cu vârste cuprinse între 6-15 ani, elevi în clasele I-VIII), din 15 localitați din județul Brașov (Bunești, Satu Nou, Crihalma, Hârseni, Jibert, Lisa, Arini, Sâmbăta de Sus, Recea, Șinca Veche, Vama Buzăului, Voila, Cutuș, Ticușu Vechi, Părău), prin implicarea lor în activități integrate de educație formală și nonformală, activități de pregătire suplimentară la disciplinele de examen, cunoaștere și dezvoltare personală, concursuri cu premii, tabere de excelență, școli de vară, dezvoltare de cunoștiințe în domenii precum competențe socio-civice, prevenire și combatere a violenței în școli și a violenței domestice, egalitate de șanse, diversitate, toleranță, drepturile copilului, drepturile omului, educație pentru sănătate, prevenirea abandonului școlar, astfel încât, pe termen lung, să se sporească șansele de menținere în școală, de reușită școlară și de integrare socială a elevilor beneficiari.
În următoarea perioadă, timp de șapte zile va avea loc o tabără de excelență pentru 75 de elevi rromi din cele 15 unități de învățământ din mediul rural. Activitățile din cadrul taberei de excelență vor fi susținute de specialiști în educație nonformală respectiv de voluntari din domeniul sănătate/prevenție/prim ajutor.
Proiectul, prin obiectivele, activităţile şi rezultatele atinse, a contribuit în mod semnificativ la reducerea și prevenirea fenomenului de abandon și absenteism școlar, dovadă stau studiile de impact realizate în cadrul proiectului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button