BRAȘOV. Roberto Gliga: „Sunt sigur că ne putem «bate» pentru trofee”
După o vacanță de o săptămână, hocheiștii de la Corona Brașov s-au reunit în această dimineață la Patinoarul „Olimpic”, pentru o ședință cu oficialii secției. După-amiază, hocheiștii brașoveni vor efectua primul antrenament pe gheață.
Revenit la Corona Brașov după doi ani petrecuți în Franța, la Caen, Roberto Gliga a declarat: „Mă bucur că vom începe antrenamentele, nu am mai călcat pe gheață de câteva luni. Va fi greu, după această lungă pauză. Am petrecut doi ani frumoși în Franța, a fost bine, o experiență plăcută. Am găsit acolo un nivel foarte bun și nu regret că am făcut acel pas. Mă bucur că am revenit la Brașov, m-am simțit bine aici și sunt sigur că vom avea din nou rezultate. Când am plecat în Franța am făcut o promisiune. Am spus că dacă voi reveni în România, Brașovul va fi prima mea opțiune. Nu mi-a fost greu să aleg, știam ce este aici. S-au făcut transferuri importante, au fost aduși jucători valoroși și sunt sigur că ne putem «bate» pentru trofee”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




