Educaţie

BRAŞOV. 82 de profesori n-au luat nici măcar „cinciul” la Titularizare

 

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a publicat astăzi rezultatele concursului de titularizare (concursul de ocupare a posturilor/catedrelor în învăţământul preuniversitar) din acest an. Potrivit centralizării, rata notelor peste 7 sau egale cu 7 înainte de depunerea contestaţiilor este de 44,43% (în creştere cu aproape 7 procente faţă de anul trecut: 37,55%). La Braşov este mai mare – 49% (faţă de 40%, anul trecut, când au fost un număr aproape identic de lucrări), iar dacă este să ne luăm după rezultatele clasice, sunt aproape 86% candidaţi care au note peste 5, cei care au obţinut până în 7 putând face suplinire calificată (contract de muncă pe perioadă determinată, un an).  Rezultatele celor care au dat concurs la Braşov le puteţi vedea aici.
Profesorii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii până mâine, 28 iulie, ora 15.00, la Inspectoratul Şcolar al Judeţului, lucrările urmând a fi recorectate în centrele universitare din ţară unde au fost evaluate, dar de alte comisii. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 august.

702 candidaţi dintre aproape 27.000 din toată ţara erau înscrişi la Braşov. Totuşi, potrivit inspectorului şcolar general adjunct Mirela Blemovici, de la IŞJ Braşov, în cele două centre de examen: Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” și Colegiul de Ştiinţe „Grigore Antipa” au ajuns şi au rămas să susţină lucrările 571 de candidaţi, care promovaseră probele practice, inspecţiile din timpul anului școlar. Pentru 17 dintre cei 702 nu s-a permis intrarea în concurs, nefiindu-le validate fişele de înscriere, iar 114 au lipsit ori s-au retras după ce au văzut subiectele, după cum le permite metodologia.

Două note de 10

Potrivit prof. Blemovici, în final, au participat la proba scrisă 571 de candidaţi, iar 284 au reuşit să obţină media 7.00, medie necesară, dar nu şi suficientă ocupării unei catedre/post titularizabil în judeţul Braşov. În total, circa 49% dintre candidaţi au luat note peste 7.00. Alţi 205 pot preda la clasă timp de un an.

Concret, au fost 11 note între 5 şi 5.99, 94 de candidaţi au luat între 6 şi 6.99. 137 au note între 7 şi 7.99, 104 au între 8 şi 8.99, 41 au între 9 şi 9.99. Sunt şi două note de 10: Virginia Violeta Buzatu – Matematică (11 ani vechime) şi Laura Florina Meseşan (din Sălaj) – Biologie (un an vechime). Chiar şi cu nota maximă, profesoara de matematică nu se va putea titulariza, fiindcă singura catedră, şi aceea cu 16 ore de predare pe săptămână, este în limba germană.

39 de note între 1.55 şi 3.99

În altă ordine de idei, 82 de candidaţi nu au reuşit să atingă pragul notei 5. Şi se pare că anul acesta, piatra de încercare a fost chimia. Un candidat cu 14 ani în învăţământ şi grad II a luat 1,90. Ceva mai mult a luat un alt coleg – 2,90, un dascăl cu 18 ani şi grad I (sau doctorat). Un alt dascăl, cu 15 ani vechime şi grad II a luat 3,95 la chimie. Un alt dascăl, cu vreo 24 de ani vechime, a reuşit să ia doar 4,45 la Educaţie fizică şi sport. Cea mai mică notă este 1,55, luată de un candidat, cu un an vechime, pentru consiliere psihopedagogică.
Mai sunt şi alţi candidaţi cu rezultate mediocre, dar cel puţin au reuşit să ia peste 5.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button