BRAŞOV. Aveţi grijă ce cumpăraţi! Etichetarea produselor cosmetice lasă de dorit
Întrucât este o perioadă a anului în care produsele de îngrijire corporală – de la şampoane, săpunuri, creme de protecţie solară până la farduri şi alte cosmetice – sunt la mare căutare, comisarii Protecţiei Consumatorilor Braşov, alături de colegii din ţară, au desfăşurat o acţiune de control, pentru a vedea în ce măsură sunt respectate drepturile consumatorilor, la vânzarea acestor mărfuri.
Astfel, la Braşov s-au găsit produse cosmetice pe ale căror etichete nu erau trecute toate informaţiile obligatorii prin lege, precum şi produse ale căror etichete nu erau traduse în limba română. De asemenea, s-au constatat nereguli privind desfăşurarea promoţiilor – potrivit bilanţului făcut public de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), erau comercializate pachete promoţionale cu produse cosmetice, indicându-se doar procentul de reducere, fără ca preţul vechi să fie barat.
Amenzi de peste 800.000 de lei, la nivel naţional
La nivel naţional, au fost verificaţi 654 de operatori economici, dintre care 33 de distribuitori şi 621 de vânzători, găsindu-se abateri la 388 dintre aceştia (19 distribuitori şi 346 de comercianţi).
Valoarea totală a produselor cosmetice cu abateri a fost de aproape 400.000 de lei.
Pentru neregulile găsite, comisarii au aplicat 277 de amenzi însumând 829.100 de lei şi 187 de avertismente şi au dispus 28 de măsuri de oprire definitivă de la comercializare pentru produse cosmetice expirate în valoare de 1.751 de lei.
De asemenea, au dispus 188 de măsuri de oprire temporară de la comercializare, pentru produse cosmetice valorând în jur de 270.000 de lei.
Există termen de valabilitate în cazul produselor cosmetice?
Pentru a nu-şi face mai mult rău decât bine prin folosirea produselor cosmetice, braşovenii sunt sfătuiţi să examineze cu atenţia etichetele şi ambalajele, întrucât sunt şanse mari ca un produs zis „de lux” să fie contrafăcut. Astfel, dacă produsul este ambalat într-o cutie banală şi mai are şi eticheta de proastă calitate, sunt toate şansele ca produsul să fie contrafăcut, după cum au explicat comisarii ANPC.
De asemenea, consumatorii sunt sfătuiţi să verifice data de minimă durabilitate, întrucât majoritatea produselor au aşa ceva. „Majoritatea produselor trebuie să aibă inscripţionată dată de minimă durabilitate precedata de expresia «A se folosi preferabil înainte de», urmată de data sau de detalii asupra locului de pe ambalaj unde se află inscripţionată această dată, exprimată fie prin lună şi an, fie prin zi, lună şi an şi cu cifre arabe”, au precizat reprezentanţii ANPC. Totuşi, potrivit acestora, „anumite produse precum cremele, nu au data de minimă durabilitate, ci au inscripţionat un simbol (PAO) constând într-o cutie întredeschisă, pe sau lângă care este menţionată perioada după deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranţă, în luni (6, 12, 24 luni de ex). De asemenea, sunt produse la care data de minimă durabilitate este mai mare de 30 de luni şi atunci aceasta nu se mai menţionează (cazul recipientelor sub presiune cum sunt deodorantele)”.
Indiferent de produsele pe care vor să le cumpere, braşovenii sunt sfătuiţi să le ia doar din magazine sau de la raioane specializate, pentru a primi documente de cumpărare (precum chitanţa), care sunt necesare în caz de reclamaţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.