Sport

BRAȘOV. Corona dă șase jucătoare reprezentativei U18 pentru Campionatul Mondial din Slovacia

 

După ce a încheiat pe locul 7 Open-ul European din Suedia, Naționala U18 a României se pregătește de participarea la Campionatul Mondial, care va debuta pe 19 iulie în Slovacia.

Selecționerul acestei reprezentative, Mariana Târcă, cea care este și antrenor la Corona Brașov, a convocat 19 jucătoare pentru turneul final, șase dintre acestea, Daciana Hosu, Cristina Creţu, Sorina Târcă, Claudia Lăcătuş, Daria Bucur şi Ana Maria Berbece fiind legitimate la gruparea de la poalele Tâmpei.

„Nu am avut cea mai bună comportare la Open-ul European, veneam după o perioadă de pregătire fizică şi nu aveam cum să fim la nivel înalt din punct de vedere tehnico-tactic. Cu toate acestea, ne-au folosit foarte mult aceste jocuri, chiar dacă am avut şi rezultate mai neaşteptate. Important este că am avut posibilitatea să studiem încă o dată Norvegia. Un alt lucru îmbucurător a fost acela că Sorina Târcă a câştigat titlul de golgheter chiar şi în condiţiile în care nu a jucat la potențial maxim şi nu s-a aflat în teren pe toată durata partidelor. Vrem să facem o figură frumoasă la Campionatul Mondial, dar trebuie să fim realişti şi să ne vedem nivelul. Acolo este posibil orice, contează foarte mult forma de la ora meciurilor. Nu va fi uşor, vorbim totuşi de nişte copii pe care nu întotdeauna este uşor să îi mobilizezi la maximum. Cu toate acestea, nu am nici o îndoială că și ele își doresc un rezultat bun. Avem o grupă destul de grea, cu Norvegia, Franţa, Coreea de Sud, Kazakhstan şi Paraguay”, a declarat Mariana Târcă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button