BRAȘOV. De ce a fost „excomunicat” Ionel Goidescu din PER
Liderii Partidului Ecologist Român (PER), președintele executiv Cătălin Nămăescu (foto, al doilea din dreapta), brașovean de origine, și vicepreședintele Daniel Diaconu (foto, primul din dreapta), râșnovean, au încercat să explice, într-o conferință de presă de la Brașov, de ce a fost exclus din partid Ionel Goidescu, care a fost până în urmă cu aproape o lună președintele organizației județene. Principalul motiv, deși în comunicatul de atunci al conducerii naționale nu era menționat, îl reprezintă faptul că Goidescu a refuzat să facă alianțe politice, preferând statutul de „Elveție”, iar asta a fost tratată ca „indisciplină”. „El a vrut să stea în neutralitate politică, pe care a numit-o «echilibru». Nu există neutralitate în politică. În ansamblu a fost vorba despre indisciplină, despre ieșirile lui. A proferat injurii, amenințări cu DNA, acestea nu pot fi tolerate”, a spus Nămăescu, care e și președintele interimar al organizației județene PER. La rândul său, Mariana Sebeni (foto), care a candidat la Primăria municipiului Brașov și a devenit consilier județean din partea PER, iar acum este președintele interimar al organizației municipale Brașov, îi reproșează lui Goidescu „bulibășeala” din organizație: „Nu se știe câți membri avem în municipiu și în județul Brașov, nu a făcut organizații de tineret, organizații din județ, nu a organizat alegeri pentru organizația municipală. Meritul lui Goidescu a fost că a știut să se înconjoare de oameni capabili să facă lucrurile să meargă”. Colegul său de partid și de CJ, Ionel Spinean (foto, primul din stânga), a contrazis-o, susținând că ecologiștii au structuri bine organizate în localitățile din județ.
În ceea ce privește procesul pe care Goidescu l-a intentat conducerii PER, pentru excluderea sa „ilegală și abuzivă”, Nămăescu crede că instanțele nu vor interveni în problemele interne ale unui partid.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.