BAC 2016. Ce s-a dat la istorie – subiectul complet

Absolvenții de liceu au susţinut astăzi proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat: istorie pentru cei care au urmat liceul la filiera teoretică – profilul umanist şi pentru cei de la filiera vocaţională – profilurile artistic, sportiv, pedagogic (diferite specializări, exceptând învățătorii) şi teologic, respectiv matematică, pentru cei de la filiera teoretică (profil real), filiera tehnologică – profilul tehnic şi cel vocaţional (militar şi pedagogic – învăţători).

Potrivit datelor oferite de prof. Vasilica Diaconu, inspector şcolar general adjunct şi preşedinta Comisiei judeţene de Bacalaureat, la proba de istorie erau aşteptaţi 899 de candidaţi, dar au participat 877 prezenţi, 22 absentând, iar la matematică erau 1.869 înscrişi, 1.842 au participat, 54 au absentat. Nici un candidat nu a fost eliminat.

Vă prezentăm mai jos subiectul probei de istorie.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat național 2016 Proba E. c) Istorie
Varianta 8
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaţională – profil artistic, toate specializările; – profil
sportiv, toate specializările; – profil pedagogic, specializările: bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activităţi extraşcolare, pedagog şcolar; – profil teologic, toate specializările.
· Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
· Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
A. „Dorinţele Divanurilor ad-hoc nu au fost decât parţial îndeplinite. Turcia, Austria şi Anglia erau împotriva constituirii unui stat român: Istanbulul şi Londra, interesate în păstrarea integrităţii Imperiului otoman, îl considerau un pas al moldo-muntenilor spre independenţă, iar Viena se temea de reacţia românilor din Imperiul austriac. Conferința de la Paris (1858) a hotărât ca Principatele să rămână entităţi politice separate, avându-şi fiecare domnul şi adunarea sa, dar să se numească Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, singurele instituţii comune fiind Curtea de Casaţie şi o Comisie Centrală, cu sediul la Focşani, pentru elaborarea legilor de interes comun. Opoziţiei marilor puteri europene, românii din Principate le-au răspuns cu un act de mare abilitate politică. Întrucât Convenţia de la Paris nu interzicea explicit alegerea aceleiaşi persoane ca domn în ambele Principate, unioniştii l-au ales pe colonelul Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei (5 ianuarie 1859), iar apoi şi al Ţării Româneşti (24 ianuarie 1859). Dubla alegere a lui Cuza a avut o dublă semnificaţie: mai întâi, ea a fost manifestarea a ceea ce N. Iorga a numit «sistemul faptului împlinit, acest element de originalitate, creat de români»; în al doilea rând, ea a pus temeliile statului român modern”. 
(F. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român)
B. „Dubla alegere a lui Cuza a avut parte de ecouri diferite din partea puterilor garante, întrucât a ridicat din nou aceleaşi probleme ce întunecaseră procesul de redactare a Convenţiei de la Paris (1858). La Viena, acţiunile adunărilor din Moldova şi din Ţara Românească au fost denunţate ca revoluţionare, pentru că oficialităţile austriece continuau să privească orice formă de unire ca un
obstacol în calea pătrunderii politice şi economice la Dunărea de Jos şi ca o încurajare a presupuselor tendinţe centrifuge printre românii din Transilvania şi Bucovina. Acestea au preconizat chiar o intervenţie militară. Franţa, pe de altă parte, a rămas neclintită în sprijinul unirii. Scopul lui Napoleon al III-lea era să extindă influenţa franceză într-o ţară de cultură romanică, influenţă care-i
putea servi la împiedicarea accesului Rusiei la Marea Mediterană şi la abaterea intereselor Austriei în altă parte. Rusia sprijinea unirea ca un mijloc de a slăbi Austria şi Prusia, dar, în special, ca o posibilitate de a stabili relaţii mai strânse cu Franţa. Sardinia şi Prusia erau dispuse să aprobe unirea fie şi numai pentru a-şi promova propriile ambiţii în Italia şi, respectiv, Germania. Marea Britanie
oscila. […] Toate puterile au convenit până la urmă să se întâlnească la Paris, pentru a lua în discuţie reacţia faţă de faptul împlinit românesc”.
(K. Hitchins, Românii 1774-1866 )
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiți o putere garantă precizată în sursa B. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa A, o informație referitoare la Conferința de la Paris. 2 puncte
3. Menţionaţi cele două Principate Române la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că acțiunile unioniștilor au dus la întemeierea statului român modern. 3 puncte
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi câte o acţiune din politica internă, respectiv din relațiile internaționale desfășurate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pentru dezvoltarea statului român modern. 6 puncte
7. Menţionaţi o constantă în desfășurarea faptelor istorice la care participă România la începutul secolului al XX-lea, în cadrul relațiilor internaționale. 4 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:
„Maramureșul era un ținut românesc din nordul Transilvaniei, vecin cu Moldova, aflat pe cale de a fi integrat în Regatul Ungar, organizat […] sub forma unui voievodat. Instituțiile românești de aici mai funcționau încă. Astfel, adunarea tuturor cnezilor țării – feudalii români locali – se întrunea periodic, spre a rezolva probleme curente și spre a alege voievodul. […]
Influența ungară la est de Carpați era în pericol, datorită nemulțumirilor și revoltelor românilor și datorită presiunilor Poloniei […]. Atunci, regele ungar, a ales dintre românii maramureșeni […] pe un cneaz local înnobilat numit Dragoș, pe care l-a trimis în Moldova […] spre a-i atrage pe localnici și a conduce acea țară în numele suveranului ungar. Dragoș, de aceeași etnie cu localnicii, a fost acceptat ca voievod într-o regiune din Moldova […]. Totuși, românii de acolo erau nemulțumiți de dominația ungară […]. De această situație a profitat un alt român din Maramureș, numit Bogdan. El fusese voievodul țării, cu alte cuvinte, conducătorul Maramureșului, dar făcea parte din gruparea nemulțumită de dominația ungară. Bogdan s-a răzvrătit în Maramureș, unde a rezistat vreo două decenii (1342-1362), după care, cu o ceată de o sută până la două sute de
cnezi credincioși, a trecut munții în Moldova. Aici, el […] i-a alungat pe urmașii și rudele lui Dragoș și a proclamat Moldova independentă de Ungaria. În acest fel, lua naștere al doilea stat românesc de sine stătător […]. Regele ungar, fiul celui învins de Basarab la Posada, a trimis prin 1365 o oaste contra lui Bogdan, dar românul a ieșit învingător, consolidând statutul internațional al țării sale. Bogdan a fost recunoscut drept «mare voievod» și de către alți conducători locali, iar un urmaș al său, Roman I, după 1390, se intitula domn și «marele singur stăpânitor» al țării Moldovei «de la munți până la țărmul mării»”.
(I. A. Pop, Istoria românilor)
Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiţi cneazul „înnobilatˮ precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi două spații istorice la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la instituția feudalilor români. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la acțiunile lui Bogdan, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia românii se implică prin acțiuni diplomatice în relațiile internaționale din secolul al XV-lea. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția României postbelice, având în vedere:
– menţionarea a două cauze ale adoptării Constituției din 1948;
– precizarea constituției din perioada stalinismului adoptată în România, în a doua jumătate a secolului al XX-lea și menționarea a două caracteristici ale acesteia;
– prezentarea unei trăsături a constituției adoptate în perioada național-comunismului;
– formularea unui punct de vedere referitor la evoluția României la sfârșitul secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea eseului, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.